Supraalimentația şi subalimentaţia

„Omul mănâncă o treime din porţie ca să trăiască el însuşi şi două treimi ca să trăiască doctorii”. (proverb francez)

Alimentele sunt alcătuite, în principal, din trei tipuri de substanţe organice alimentare fundamentale: glucide, lipide (grăsimi) şi proteine. Toate acestea sunt indispensabile bunei funcţionări a celulelor, dar pentru obţinerea glucozei sunt folosite în principal glucidele. Nutrienţii şi oxigenul ajung în această uzină sunt neîncetat transformaţi în energie. Atunci când glucoza este prezentă în exces, insulina produsă de pancreas transformă surplusul în grăsimi, care sunt stocate în celule adipoase.
Deficitul unuia sau mai multor componenţi alimentari, sau dezechilibrarea corelaţiei dintre ei, duce la afectarea fondului metabolic al celulelor. Dezechilibrul substanţelor nutritive în dietă, pe o perioadă scurtă de timp, poate fi compensat prin mecanisme fiziologice de adaptare. Ca urmare, boala se instalează în momentul în care capacitatea de adaptare a organismului s-a epuizat şi apare un dezechilibru la nivelul celulei.

Malnutriţia 

Printre factorii care determină dezechilibre metabolice, în primul rând trebuie menţionat deficitul în substanţe nutritive, în special substanţe cu rol plastic, precum şi deficitul în biocatalizatori care provoacă efecte în cascadă, ce în final se reflectă asupra dezvoltării şi sănătăţii individului. Insuficienţa unei substanţe nutritive influenţează, în special, fondul metabolic celular. Astfel, deficitul de energie determină o scădere a sintezei de acetil-CoA şi de ATP; insuficienţa de proteine afectează concentraţia aminoacizilor liberi; avitaminozele conduc la o diminuare a rezervelor şi la o micşorare a coenzimelor corespunzătoare; insuficienţa de microelemente influenţează fondul mineral al celulei şi compuşii organici în compoziţia cărora, multe dintre ele îndeplinesc un rol activ.

Dezechilibrul dintre aportul şi necesităţile de alimentaţie a înregistrat chiar şi la populaţiile cu excedent de produse alimentare, din ţările puternic industrializate a determinat profunde modificări metabolice: insuficienţe ale vitaminelor şi mineralelor, micşorarea capacităţii de muncă, rezistenţa la agenţii externi, etc.

Alimentaţia îşi pune amprenta începând cu formarea şi evoluţia embrionului. Definirea fenotipului reprezintă un proces complex, în care rolul esenţial îl au caracterele ereditare ce pot fi însă influenţate de condiţiile concrete ale alimentaţiei. S-au realizat chiar modele matematice prin care se poate calcula evoluţia embrionului în funcţie de genotip, fenotipul mamei şi caracterul alimentaţiei.
Micşorarea greutăţii fetusului nu este determinată numai de inaniţie - ca urmare a reducerii globale a raţiei alimemare - dar şi de dezechilibrele alimentare provocate prin deficitul de proteine, acizi graşi esenţiali, aminoacizi, vitamine şi bioelemente.
Cu totul diferite sunt necesităţile individului după atingerea limitei de creştere şi dezvoltare. În ultimii ani s-au readus în actualitate cercetările efectuate în 1939 de McCay, care menţionau că limitarea aportului alimentar are efecte favorabile asupra longevităţii. Mai mulţi cercetători au constatat că o diminuare a aportului energetic a permis producerea şi chiar dublarea vieţii animalelor. Efecte similare s-au obţinut prin introducerea a 3 zile de post pe săptămână.
Caracteristic pentru alimentaţia unor categorii din ce în ce mai mari de populaţie este fenomenul de malnutriţie, respectiv instalarea unui dezechilibru între nevoile alimentare şi aport, sub cele două forme ale sale: malnutriţia de exces şi cea de insuficienţă.

Malnutriţia de insuficienţă (Subalimentaţia)

Insuficienţa alimentaţiei influenţează îndeosebi dezvoltarea creierului, ficatului, ţesutului sistemului reticulo-endotelial, rinichilor şi inimii. Concomitent, scade şi conţinutul de ARN în organism. Reducerea dimensiunilor, moartea şi chiar resorbţia embrionului au putut fi observate în condiţii experimentale cu deficit de proteine şi de vitamine: în raţie, ca şi în prezenţa unei concentraţii minime în macro- şi microelemente. Alimentaţia influenţează, în mare măsură, dezvoltarea copilului.
După cum este cunoscut, în insuficienţa proteino-calorică, în ţările slab dezvoltate, se înregistrează o diminuare a greutăţii nou-născuţilor şi micşorarea dimensiunilor organelor.
În multe ţări în curs de dezvoltare, s-au efectuat studii privind influenţa subalimentaţiei asupra dezvoltării fizice şi psihice a copiilor. În condiţiile unui deficit de calorii şi proteine, sunt afectate creşterea şi dezvoltarea sistemului nervos central, funcţiile a numeroase organe, şi metabolismul în general. Copiii care au primit o alimentaţie necorespunzătoare au o dezvoltarea antropometrică subnormală, circumferinţa craniană redusă, capacitatea intelectuală mai mică. S-a constatat că efectele alimentaţiei insuficiente se manifestă în special, în timpul şcolarizării prin rezultate inferioare la învăţătură, incapacitate de concentrare a atenţiei, oboseală rapidă la efort intelectual.

Malnutriţia de exces (Supraalimentația)

În timp ce în ţările în curs de dezvoltare se înregistrează o subnutriţie endemică, în ţările dezvoltate se conturează o malnutriţie în exces, care constituie un dezechilibru profund între diferiţi componenţi importanti ai raţiei. În acest ultim caz, orientarea alimentaţiei este în direcţia consumării unor produse rafinate, supraprelucrate, cu o densitate energetică mare şi cu un aport de biocatalizatori redus. Această preferinţă este incriminată, din ce în ce mai mult, ca fiind responsabilă de frecvenţa alarmantă a morbidităţii datorată bolilor metabolice, obezitate, maladii cardiovasculare, diabet, toate fiind rezultatul unor dezechilibre alimentare.

După cum se știe, în ţările civilizate, cantitatea de alimente consumate zilnic este mult mai mare decât ar fi necesar; ca dovadă, supraalimentaţia crește în număr impresionant cazurile de obezitate, pancreatită, ateroscleroză, diabet. La aceasta se adaugă și numeroşii aditivi, modificarea genetică a organismelor, renunţarea la alimentele integrale și folosirea alimentelor procesate, care întârzie senzaţia de saţietate, contribuind la aportul nesăbuit de alimente. Dezechilibrul între aport şi consum stă la baza apariției excesului ponderal. 

Industrializarea, apariţia supermarketurilor şi gama largă de produse care sunt comercializate au dus la modificarea stilului de viață în ultimele decenii, schimbări ce sunt răspunzătoare de supraalimentaţie, atât în rândul populaţiei adulte, cât şi în cea pediatrică. Organizaţia Mondială a Sănătății (OMS) atrăgea atenția încă din anul 1997 asupra pericolului pe care îl constituie supraalimentația, aceasta reprezentând un potenţial factor de risc pentru apariţia altor afecţiuni printre care amintim: diabetul zaharat, bolile cardiovasculare și patologia oncologică. Toate acestea se asociază cu mutaţiile produse în viaţa socială datorită civilizaţiei actuale, care pune accent pe sedentarism şi suprasolicitare intelectuală, până la stresul neuropsihic.
Malnutriţia de exces are ca rezultat creşterea numărului persoanelor obeze, în multe ţări putând ajunge la 50%; obiectivul este asigurarea cu un mare număr de tulburări metabolice, din care cele mai importante sunt tulburările metabolismului glucidic şi lipidic, creşterea factorilor de risc pentru diabet şi bolile cardiovasculare.

Obezitatea

Cea mai răspândită boală cauzată de supraalimentație este obezitatea. Obezitatea nu este numai rezultatul ingerării excesive de produse alimentare ci şi a unui dezechilibru calitativ, în urma consumului de produse rafinate, bogate în compuşi energetici, dar sărace în substanţe biologic active.
Interiorul cavităţii abdominale este, din ce în ce mai frecvent, plin de grăsime viscerală care se instalează în jurul organelor digestive. în asemenea măsură încât a inspirat un acronim, ,,tofi", adică ,,thin on the outside, fat on the inside" (,,slab pe dlinafară, gras pe dinăuntru"), destinat oamenilor cu greutate normală sau slabă, dar dotaţi cu o cantitate disproporţionataă de grăsime la nivelul abdomenului; care poate ajunge pane la câţiva litri. Termenul a fost lansat de Jimmy Bell, medic englez la Medical Research Council, şi specialist în IRM (Imagistică prin Rezonanţă Magnetică).
Jimmy Bell explică: ,,nu cantitatea de grăsime totală este cea care contează cel mai mult, ci unde anume este ea localizată. Grăsimea exterioară, prezenta sub piele, pe fese şi pe şolduri, nu este periculoasă. ln schimb, grăsimea interioară".
Obezitatea aduce și alți factori de risc: boli cardiovasculare, cancer, diabet, hipertensiune arterială, precum și  apnee de somn - o afecţiune în care în mod repetat încetaţi să respiraţi în timpul somnului, ceea ce vă face să staţi treaz toată noaptea.

Rolul nutriției în prevenirea și tratamentul obezității

Odată cu creşterea explozivă a fenomenului obezităţii, au apărut și dietele pentru slăbit, cele mai multe din acestea fiind drastice, tăind multe grupe alimentare, asigurând o alimentație monotonă, de doar câteva opțiuni; aceasta nu conduce la slăbire, ci mai degrabă la efectul invers, ceea ce poartă numele de „efectul yo-yo”, pentru că organismul știe de câtă energie avem nevoie pentru a ne îndeplini toate funcțiile necesare vieții cotidiene.

Dacă apuci să te îngraşi, te vei îngrăşa din ce în ce mai mult; există un cerc vicios. Din cauza hormonilor implicaţi în reglarea apetitului. Grelina semnalizează foamea, leptina pe cea de saţietate. Din cauza unor mecanisme dereglate se generează un ciclu autodistructiv de genul celui care ne face să mâncăm mai mult, chiar dacă abia ne-am ridicat de la masă. Insulina este şi ea cuprinsă în acest proces.
Cu cât avem mai mult țesut muscular, cu atât organismul are nevoie de mai multe calorii pentru a-l menține. Pentru a slăbi, este nevoie să consumăm cât mai mult alimente dense nutritiv și cât mai puțin dense energetic.
Odată cu înaintarea în vârstă are loc scăderea masei musculare şi creşterea ţesutului adipos. Totodată, persoanele în vârstă prezintă modificări ale termoreglării, ale homeostaziei apei, dar şi dezechilibre hormonale, toate aceste aspecte având o influență negativă asupra gradului de mobilitate, metabolismul bazal scade, iar nevoile calorice zilnice se diminuează. De aceea, singura soluție durabilă este să mâncăm sănătos.
Nu ar trebui ignorate nici semnalele de foame și de sațietate ale organismului. Pentru un control al greutății pe termen lung, mâncăm doar atunci când ne este foame, alegem alimente vegetale și integrale, și ne oprim din mestecat înainte să ne simțim plin.  Dacă ni se face foame seara târziu, mai aproape de ora de somn,  mâncăm ușor; altfel, obligăm organismul si digere ceva greu în timpul somnului, deturnându-l de la celelalte funcții importante. Dimineața, din același motiv, mâncăm doar atunci când organismul are nevoie. Să consumăm alimente care conţin fibre, pentru că ele ne ţin sătui. Să consumăm fructe şi legume pentru că timpul de digestie e mai îndelungat şi au efecte antiinflamatorii şi antioxidante. Să  mâncăm seminţe pentru cât 70% din greutatea lor e formată din carbohidraţi complecşi. Fasolea, mazărea, avocado sunt de asemenea alegeri foarte bune.