Artrita

Articulaţiile sunt extrem de fragile şi problemele musculo-scheletale pot apărea chiar de la 30 ani.
Artrita este inflamaţia cronică a uneia sau mai multor articulaţii. Cele mai comune simptome ale artritei sunt înroşirea pielii în zona articulaţiei inflamate, temperatura locală, amplitudinea mişcărilor mult diminuată, după odihna articulaţiile recăpătându-şi mobilitatea în urma unei perioade de încălzire. Mucoasa articulaţiei este cea afectată, iar cu timpul cartilajul care acoperă osul se erodează, osul de dedesubt se îngroaşă şi se deformează, flexibilitatea articulaţiei scăzând considerabil.
Odată cu înaintarea în vârstă sau cu accidentări pe care le suferim, apar aceste suferinţe. Incidenţa bolii creşte de regulă odată cu vârsta, dar nu întotdeauna. De exemplu, osteoartrita îi afectează mai ales pe vârstnici, de poliartrită reumatoidă suferă mai degrabă cel de vârstă mijlocie, iar artrita juvenilă, spre exemplu, se manifestă  și la copii. De asemenea, greutatea în exces favorizează apariţia artrozelor, cele mai multe fiind articulaţia şoldului şi a genunchiului.
Sunt peste 150 de cauze care duc la bolile articulaţiilor, dar cauza fundamentală are legătură cu pierderea elasticităţii articulaţiilor, vertebrelor, şi cartilajului, această pierdere determinând "frecarea os pe os" cum este cunoscută într-un limbaj simplu,  de aici durerile atroce pe care le resimte pacientul. La rândul ei, uzura este cauzată de alimentarea defectuoasă cu sânge. 
Tratamentul în cazul artritei diferă de la un pacient la altul şi poate fi vorba de medicamente puternice, analgezice, antiinflamatoare, corticosteroizi. Contrar părerii generale, activitatea fizică pe de-o parte menţine muşchii ce susţin încheieturile în formă, iar pe de alta, împiedica rigidizarea articulaţiilor, putând chiar încetini evoluţia artritei. Într-adevăr, exercițiile fizice cele mai solicitante pentru ligamente şi cartilaje sunt alergatul şi săriturile,  dar în general exerciţiile fizice de intensitate ridicată pot duce la degradarea articulaţiilor. Înotul şi mersul pe bicicletă însă sunt chiar benefice şi recomandate.

Alimentația la artritici

Alimente recomandate Alimente interzise Alimente de consumat ocazional
  • pește
  • fructe de mare
  • alge
  • legume
  • uleiuri vegetale
  • ouă (albuș)
  • miere
  • orez
  • nuci
  • semințe de floarea soarelui
  • pâine
  • pătrunjel
  • ceapă
  • usturu
  • dafin
  • zahăr
  • apă minerală negazoasă
  • ceai
  • cafea
  • ouă (gălbenuș)
  • carne
  • fructe
  • produse lactate
  • oțet
  • piper
  • ciocolată
  • băuturi alcoolice
  • băuturi răcoritoare
  • aditivi
  • carne de pasăre
  • vin fiert
  • curry
  • paste făinoase

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sindromul burnout  este din ce în ce mai răspândit, în toate domeniile, în special în domeniile în care se lucrează cu oameni.