Produsele stupului

Mierea

Preparată din nectarul pe care îl culeg albinele din flori, mierea este un remediu universal, un îndulcitor și o sursă unică de substanțe nutritive. Ea amplifică reflexele, luciditatea mentală și chiar inteligența! Anumite tipuri de miere, precum Lehua și Noni din Hawaii, Manuka din Noua Zeelandă și Sidr din Yemen au proprietăți antifungice, antibiotice şi antivirale.

Mierea ste extrem de ușor de digerat. Ea trebuie consumată întotdeauna în stare crudă, căci cea preparată termic nu mai conţine enzime: pentru o absorbție și mai bună a mineralelor, ea poate fi consumată împreună cu alte superalimente bogate în aceste substanţe.

Virtuţile medicinale ale mierii

Mierea este recunoscută de mii de ani pentru efectele sale terapeutice care pot alina sau vindeca diferite boli, printre care se numără: diareea, ulcerul, infecțiile, sindromul colonului iritabil, problemele gastrointestinale, cancerul, infecțiile datorate stafilococilor și multe altele. 

Este o sursă de: minerale (Ca, Cr, I, K, Mg, P, Se), glucide, vitamine (A, B – în special B6, C, D, E, K1).

Antibiotic natural, ajută ficatul, și sistemul endocrin. Printre bolile infecțioase generate de bacterii asupra cărora mierea are un efect antibiotic se numără: antraxul, difteria, infecțiile aparatului urinar. cele ale urechilor. meningita, infecțiile respiratorii, sinuzita, pneumonia, tuberculoza, mușcăturile de animale, febra tifoidă, dizenteria, abcesele, băşicile. bătăturile, problemele dinţilor, febra puerperală, scarlatina, durerile de gât şi holera.

Are capacitatea de a vindeca rapid pielea și a preveni infecția, lasă tenul neted. Șterge ridurile, menține hidratarea.

În plus, mierea poate fi aplicată extrem pentru vindecarea rănilor (îndeosebi mierea Manuka, de lavandă sau de cimbru). Există diferite tipuri de răni care pot fi vindecate în mod eficient cu miere, printre care tăieturile, abcesele, arsurile, rănile abdominale rezultate în urma operațiilor de cezariană, crăpăturile buzelor, ulcerele cervicale, degerăturile, sfârcurile crăpate, ulcerațiile diabetice la picioare şi nu numai, fistulele, ulceraţiile provocate de lepră, ulcerele maligne, rănile infectate, iritațiile pielii, rănile chirurgicale, ulcerațiile interioare ale pereţilor abdominali şi ale perineului şi ulcerele varicoase. Aplicarea de miere menține rana umedă, ceea ce favorizează creșterea celulelor reparatorii, care ar fi oprită dacă rana ar căpăta crustă. 

Marile beneficii terapeutice ale mierii se datorează proprietăților antibacteriene şi capacității de reținere a umezelii pe care le are aceasta. În plus, mierea nu are niciodată efecte secundare negative. Mierea are un efect antibacterian oprind apariția infecțiilor grație defensinei, o proteină secretată de albină pentru sporirea imunității. Tot datorită acestei proteine, mierea nu prinde niciodată mucegai.

Este utilă și în constipație, osteoporoză și tulburări de creștere la copii.

Totuşi, ea nu este recomandată copiilor cu vârste mai mici de un an, datorită posibilității de contaminare cu botulism. Într-adevăr, mierea poate deveni toxică dacă a fost produsă dintr-un polen contaminat. Deşi astfel de cazuri sunt rare, în cazul în care începi să crești albine, este recomandabil să verifici la asociația locală a crescătorilor de albine dacă în zona ta există vreun potenţial de toxicitate.

Metaforic, ADN-ul şi chiar sufletul nostru derivă din miere. Ea ne ajută să ne reconectăm cu noi înşine și ne întrebăm căror altor aspecte care să devenim cei care suntem.

Purinele şi zahărul din sânge Celulele noastre convertesc hrana în energie (ATP) prin diferite procese, unul cele mai importante fiind glicoliza. Există oameni care au un ciclu lent al (sau oxidazei) şi care au nevoie de mai mulţi carbohidrați, întrucât produc cu dificultate glucoza şi piruvatul.

Ciclul glicolizei în cazul oamenilor cu o capacitate rapidă de oxidare este foarte accelerat. De aceea, ei trebuie să consume mai puține alimente cu un indice glicemic mare (alimente hibridizate şi prea bogate în zaharuri) şi mai multe alimente bogate în purine şi în proteine, cum ar fi de pildă alga chlorella şi polenul de albine.

Bolile provocate de dezechilibrul zahărului din sânge: cancerul şi candida Dacă ai probleme cu zahărul din sânge sau suferi de o boală critică, cel mai bine este să eviți timp de 2-3 luni mierea, siropul de agave, ori cel din porumb bogat în fructoză, sucanatul (suc de trestie de zahăr deshidratat) şi alţi îndulcitori, iar apoi să îţi evaluezi din nou nivelul zahărului din sânge. Persoanelor care suferă sau au suferit de cancer nu li se recomandă să consume fructe, agave, zahăr de orice tip, inclusiv din surse organice precum mierea. 

Tipuri de miere

Toate tipurile de miere sunt foarte binevenite pentru sănătatea noastră, iar oferta este foarte variată. 

În funcţie de florile (sau alte părți ale plantei) din care provine, mierea poate fi:

Proveniența	Aplicații
Conifere	Plămâni, sistem respirator, antiinfecţios, expectorant, antitusiv; când e consumată direct din fagure, e bronhodilatatoare
Frunze (fag, frasin, arțar)	Laxativ, antiinflamator digestiv, facilitează eliminarea toxinelor
Floarea soarelui	Tonic general, energizant, stimulează imunitatea
Frasin, fag, stejar	Laxativ, antiinflamator asupra tubului digestiv, favorizează eliminarea toxinelor; este închisă la culoare
Mentă	Antitusiv, bronhodilatator, calmant gastric, analgezic, antispastic, digestie
Polifloră	Tranchilizant, somnifer, afrodiziac; este aurie
Salcâm	Calmant, calmant gastric, stimulent cardiac; bogată în fructoză
Tei	Calmant
Trifoi	Diuretic, eliminarea apei din țesuturi, estrogen
Zmeură	Ovare, întinerire, previne apariţia unor afecţiuni precum osteoporoza, sclerodermia; aroma fructelor de pădure; este albicioasă

În magazinele de specialitate naturistă, există unele sortimente exotice de miere cu calități nutritive și medicinale deosebite, și anume:

Miere NoniLand: este cea mai bună varietate de miere închisă la culoare (are culoarea ambrei). Acest tip de miere nu poate îi găsit decât pe malul nordic al lanțului de insule din arhipelagul Hawaii. Mierea este foarte bogată în substanţe amtimicrobiene derivate din polenul de noni și de lehua, dar și în minerale Ormus.

Miere Manuka: provine din Noua Zeelandă și este etichetată cu Active 8+, 10+, 13+ etc., sistem de numerotare care indică puterea antibiotică a produsului.

Cu cât numărul de pe etichetă este mai mare, cu atât mai ridicată puterea autibiotică a tipului respectiv de miere, deci este aplicată pe piele. De aceea, dacă doreşti să îţi tratezi o arsură, un ulcer interior- sau o infecție cu virusul H pilori la stomac, caută întotdeauna mierea cu numărul de activare cel mai mare.

Miere Honeydew: provine de asemenea din Noua Zeelandă, dar este preparată în totalitate din seva copacilor, nu din nectarul florilor.

Contraindicații

Mierea nu este recomandată copiilor cu vârste mai mici de un an. În cazuri foarte rare, ea poate fi contaminată cu botulism, un microorganism care poate fi toxic şi chiar periculos pentru copiii cu vârste mai mici de un an. Deşi fenomenul este foarte rar întâlnit, este de preferat să fii precaut.

Mierea poate fi aplicată extern pe toate tipurile de arsuri şi răni deschise. Varietățile de miere din Noua Zeelandă au chiar un sistem de numerotare în funcţie de puterea antibiotică a acestor produse atunci când sunt folosite pentru astfel de răni: Active 3+, Active 10+, Active 18+ etc.

Varietăţile de miere cu un număr activ mai mare sunt mai eficiente împotriva Heliobacter pylori, un microorganism patogen care provoacă ulcere.

Dozajul recomandat în ustfel de cazuri este de minim trei linguri de miere pe stomacul gol, de preferinţă de două ori pe zi.

Lăptişorul de matcă

Lăptişorul de matcă este sintetizat dintr-o combinaţie de polen şi miere de către un grup foarte special de albine infirmiere tinere. Secretat de glandele hipofaringiene ale albinelor, el reprezintă o substanță lăptoasă şi groasă, fiind sigurul factor care transformă o larvă obişnuită într-o regină a albinelor. 

Diferenţierea larvelor feminine depinde în totalitate de dieta acestora în primele etape de viaţă. în starea lor larvară, albinele sunt absolut identice şi sunt hrănite cu lăptişor de matcă în primele trei zile după ieşirea din ouă. Din ouăle fertilizate rezultă femele care sunt fie albine lucrătoare imature din punct de vedere sexual, fie regine mari şi fertile. Începând din cea de-a patra zi, singurele care continuă să fie hrănite exclusiv cu lăptișor de matcă (până la sfârşitul vieţii) sunt larvele speciale selectate pentru a deveni regine, în timp ce albinele lucrătoare sunt hrănite cu miere sau cu polen. 

De-a lungul istoriei, numeroase culturi şi tradiţii din întreaga lume au considerat lăptișorul de matcă ,,un izvor de tinerețe şi de frumusețe". El are capacitatea de a regenera corpul uman, de a inhiba procesul de îmbătrânire, de a menține tonusul pielii, de a promova vitalitatea sexuală, de a alina durerea, de a trata şi de a acţiona ca antidepresiv, la care se adaugă numeroase alte beneficii pentru starea de sănătate.

Lăptişorul de matcă are o natură atât de complexă încât oamenii de știință nu au reuşit să îl analizeze în totalitate în laboratoarele lor (în pofida numeroaselor investigații referitoare la compoziţia sa chimică şi la proprietăților sale farmacologice), şi cu atât mai puţin să îl sintetizeze. Din punct de vedere științific, el rămâne un mister în foarte multe privinţe.  Este recunoscut ca regenerator, întrucât conţine: minerale (Ca, Cu, Fe, K, Mg, Mn, P, S, Si, Zn), proteine, lipide, glucide, vitamine (A, B5, B12, C, D, E).

Este şi un supliment puternic de energie, efectul său stimulativ fiind comparat cu cel al cafeinei, dar fără efectele secundare negative ale acesteia.

• Lăptişorul de matcă se află pe locul doi pe lista celor mai importante surse naturale de acid pantotenic (vitamina B5) din lume şi conţine până la 50% proteine, 20% carbohidraţi şi 14% grăsimi.
• Lăptişorul de matcă este cea mai bogată sursă de acetilcolină din lume. Aceasta reprezintă un fluid esenţial pentru reglarea impulsurilor nervoase dintre neuroni, fapt care îmbunătățește capacitatea noastră de a gândi clar. El este atât de eficient în această privință încât îi ajută chiar şi pe bolnavii de Alzheimer. Ajută la refacerea ochilor şi scoarţei cerebrale si induce o stare de bună dispoziţie şi energie, menţinerea tonusului psihic și a optimismului, precum şi îmbunătăţirea somnului.
• Lăptişorul de matcă are efecte foarte ample asupra sistemului endocrin; tratează în mod eficient dezechilibrele glandulare şi hormonale, inclusiv cele cauzate de problemele menstruale şi de cele ale prostatei.
• Ajută la normalizarea sistemului cardiovascular, tensiunii arteriale şi a ritmului cardiac  (este util în arterioscleroză şi angină).
• Un studiu publicat în anul 1960 de către Asociaţia Americană de Luptă împotriva Cancerului a descoperit că ,,dacă este amestecat cu celulele tumorale, lăptişorul de matcă inhibă complet dezvoltarea leucemiei şi a alter trei tipuri de tumori ascitice".
• Induce o stare de bună dispoziţie şi energie, atenuând uimitor de rapid emoţii de tipul fricii, apatiei, iritării, furiei. Ajută la menţinerea tonusului psihic și a optimismului pacientului, precum şi la refacerea scoarţei cerebrale, ducând în timp la îmbunătăţirea somnului, dar şi la eliminarea dependenţei de substanţe hepatotoxice, cum ar fi alcoolul sau anumite droguri. 

Această substanţă este foarte puternică. De aceea, este suficient să consumi o jumătate de linguriţă pe zi pentru a te bucura de longevitate şi pentru a avea parte de o doză masivă de vitamina B, în special de vitamina B5.

Lăptișorul de matcă proaspăt poate fi congelat sau cel puțin refrigerat pentru a-i păstra proprietățile terapeutice şi nutriţionale.

În combinație cu mierea, este utilă și în reumatism. Determină scoarța cerebrală să elibereze neurotransmițătorii ce ajută la scăderea și stabilizarea tensiunii arteriale și îmbunătățește metabolismul glucidelor și colesterolul; crește și toleranța la insulină.

Propolisul

Propolis  (din limba latină „pentru oraș”) - este obținut de către albine prin adunarea rășinii lipicioase de pe mugurii şi scoarța copacilor, și este folosit de acestea pentru protejarea stupului de bacterii și viruși, la care acesta este expus. Bioflavonidele pe care le conține propolisul au proprietăți antibiotice, antifungice si antibacteriene foarte puternice. Spre, deosebire de penicilină, propolisul este 100% natural și nu generează reacţii adverse. În vremurile biblice, el era recunoscut sub numele de smirnă.

El conține compuși care amplifică permeabilitatea membranelor şi care inhibă motilitatea bacteriilor. De aceea, este folosit pe scară largă în tratamentul infecțiilor şi al altor boli. Tinctura de propolis elimină giardia și alți paraziți intestinali. 

La Școala de Medicină Dentară din cadrul Universității Harvard a fost efectuat un studiu referitor la Stomatita Aftoasă Recurentă (RAS), cunoscută şi sub numele de aftă, care se manifestă sub o formă de ulceraţie ce apar în interiorul cavității bucale. Nu există un remediu cunoscut pentru această boală, iar medicamentele care încearcă să prevină noile izbucniri ale sale şi să aline durerea pe care o provoacă unele efecte secundare periculoase. Propolisul a fost evaluat de către specialiști ca un remediu potențial pentru reducerea numărului de recidive ale bolii. Au fost studiate două grupuri de pacienți. Celor din primul grup le-au fost administrate capsule cu placebo, iar celor din al doilea grup capsule cu propolis.

Pacienții care au consumat propolisul au avut un număr semnificativ mai redus de recidive ale aftelor bucale. Mai mult decât atât, ei au descris o îmbunătățire radicală a stării lor de bunăstare, cel mai probabil datorită efectului de dinamizare a sistemului imunitar.

Propolisul este o sursă extrem de bogată de: provitamina A, vitamine (A, B, C, E), minerale, aminoacizi, grăsimi. De asemenea, este foarte bogat în bioflavonoide, substanțe care repară şi întăresc vasele de sânge şi capilarele. În stupii superaglomerați, propolisul şi lăptișorul de matcă inhibă prin proprietățile lor antibacteriene, antibiotice, antiinflamatorii şi amtimicrobiene bacteriile nedorite, susţinându-le însă pe cele utile. 

Propolisul a fost folosit de-a lungul timpului inclusiv pentru tratarea unei game foarte largi de boli, de la artrită la alergie sau astm. S-a dovedit că el este eficient chiar și împotriva MRSA, o bacterie rezistentă la antibiotice care îi pune în pericol pe pacienții multor spitale.

Alte utilizari:

• Este antitumoral, fiind recomandat ca adjuvant în cancerul hepatic, alături de lăptişorul de matcă, în miere. Un studiu făcut ln Polonia arată că: "Propolisul și compuşii săi induc căi de autodistrugere programată a celulelor canceroase.
• E recomandat în mod special în cazul hepatitelor virale de tip A,B,C, etc. Are efecte antivirale puternice, ajutând în acelaşi timp la regenerarea şi la menţinerea funcţionalităţii tesutulul hepatic. În cazul afecţiunilor hepatice, nu se administrează tinctura de propolis, din cauza efectelor hepato-toxice ale alcoolului. De aceea se recurge la alte două forme:

• Propolisul hidric - este un extract apos din propolis, care reușește să extragă (de regulă cu ajutorul ultrasunetelor) substanţe care au efect demonstrat antiviral.
• Propolisul în miere - este cea mai bună formă de administrare pentru bolnavii hepatici

• Extractul de propolis (în alcool sau în glicerină) poate fi adăugat în apă cu pipeta sau poate fi consumat direct. El îmbunătățește sistemul imunitar, îndeosebi în timpul epidemiilor de gripă și al infecțiilor virale. Există și picături pentru ochi care le pot înlocui cu succes pe cele chimice. Concentrația în propolis variază de la un produs la altul; de aceea, folosește aceste produse conform indicațiilor.
• Este foarte util pentru stimularea sistemului imunitar.
• Picături pentru ochi cu propolis este un produs excelent pentru curățarea ochilor.

Polenul de albine 

Polen de albine (proaspăt sau uscat): polenul este foarte bogat în minerale şi este răspândit în interiorul florilor de către plante (albinele străbat întreaga floare pentru a-l aduna pe aripile şi pe picioarele lor). Granulele de polen sunt microscopice, iar albinele colectează milioane de astfel de granule, pe care le îmbogăţesc cu nectar, enzime şi alte substanţe, creând astfel bobițele pe care le știm cu toții.

Crescătorii de albine colectează acest polen prin plasarea unei plase la intrarea în stup, care adună aproximativ 10-50% din bobițele de polen, ce cad intr-o tăviţă aflată dedesubt. Restul polenului le ajunge albinelor pentru supraviețuire.

Polenul de albine este un aliment alcalin considerat de nutriționiști unul dintre cele mai complexe produse alimentare din natură. 

Printre beneficiile sale se numără:

• Un nivel ridicat de antioxidanți care contribuie la creşterea longevităţii prin neutralizarea radicalilor liberi. ln plus, antioxidanţii îmbunătățesc efectele plantelor medicinale.
• Este un adevărat fenomen în protecţia ficatului, în fata acţiunii distructive a substanţelor hepato-toxice.
• Este un afrodisiac puternic și îmbunătățește fertilitatea. Polenul poate reduce problemele prostatei şi poate regenera organele sexuale, datorită conţinutului său bogat în substanțe seminale. Oamenii care suferă de hipotensiune pot avea o funcţie deficitară a glandelor sexuale.
• Polenul crește presiunea sanguină la aceste persoane, îndeosebi dacă este luat împreună cu algele kelp, și poate îmbunătăţi secreţia hormonilor şi vigoarea sexuală.
• Polenul îmbunătățește vitalitatea, capacitatea de rezistență a organismului, nivelul de energie și viteza, permite recuperatea mai rapidă în urma exercițiilor fizice, ajută pulsul să revină la normal și amplifică rezistența corpului la efortul mare repetat. În plus, îmbunătățește creșterea și definirea musculaturii. Consiliul Sportiv Britanic a constatat o creștere cu până la 40-50% a vigorii sportivilor care consumă polen de albine. Mai mult decât atât, Societatea Regală Britanică a constatat o creştere a temperaturii corporale a adulților care consumă polen. Antti Lananaki, antrenorul echipei finlandeze de atletism care a spulberat toate recordurile la Olimpiada din anul 1972 -și-a dezvăluit secretul presei: ,,Majoritatea sportivilor noștri consumă suplimente cu polen. Studiile noastre arată că acest supliment le-a sporit în mod semnificativ perfomanțele, fără să aibă niciun fel de efecte secundare negative.
• Polenul reduce producția de histamină, neutralizând astfel foarte multe alergii
• Concentraţia extraordinară din vitamine din complexul B prezentă în polen contribuie la construirea scutului de autoapărare împotriva stresului, sporeşte longevitatea, curăță acnea și inversează procesul de îmbătrânire, inclusiv cel de creare a ridurilor.
• Polenul contribuie la reducerea simptomelor diabetului de tip 2 prin restabilirea deficitelor minerale şi metabolice.
• Mai mult de 40 de studii științifice confirmă eficacitatea și siguranța terapeutică a polenului. Testele clinice arată ce polenul consumat oral este absorbit foarte rapid de către organism, întrucât trece direct din stomac în sânge. La numai două ore după ingerarea lui, el poate fi găsit în sânge, în fluidele cerebrale și în urină.
• Se știe că polenul ajută la terapia următoarelor boli: anemie, constipație, colită, sinuzită, astm şi bronşită.
• Polenul conține: minerale (Au, B, Ba, Ca, Cu, Fe, I, K, Mg, Mn, P, S, Se, Si, Zn), glucide, NaCl, proteine, provitamina A, vitamine (B1, B2, B3, B5, B6, B8, B9, B15, B17, C, E, K1), caroteni, inclusiv xantofil şi beta-caroten; lecitina / colina; toţi aminoacizii esenţiali (22 în total); 14 acizi grași, inclusiv esențiali; 11 carbohidrați, de la polizaharide la zaharurile simple; acizi nucleici precum ARN-ul și ADN-ul; hormoni steroizi vegetali, asemănători gonadotropinei secretate de glanda pituitară; 15% lecitina; iar descoperirile specialiştilor referitoare la compoziția a polenului continuă.
• Potrivit cercetărilor efectuate de oameni de ştiinţă din Franța, Italia şi URSS, polenul este una dintre cele mai bogate surse de proteine bio din natură. Aproximativ 25% din conținutul său este reprezentat de proteine. Raportat la cantități echivalente, cl conține de 5-7 ori mai multe proteine decât carnea, ouăle și brânza. în plus, aceste proteine sunt foarte uşor de asimilat, întrucât sunt predigerate.

Polenul este materialul reproductiv al lumii vegetale. De aceea, el este din cele mai nobile substanţe (minerale și oligoelemente), concentrate de plante în florile lor (organele lor seminale). 

În anul 1981, cercetătorii au găsit în polenul de albine o concentrație de aur de până la 0,9 părţi la un milion (greutate uscată). Există două plante (ambele în Columbia Britanică, o provincie a Canadei), Phacelia sericea și Dryas drummvmlii care concentrează de 25-50 de ori mai mult aur decât rudele lor vegetale.

Atunci când alegi varietatea de polen pe care doreşti să o cumperi, selectează întotdeauna polenul proaspăt sau cel uscat la temperatura naturală a stupului sau mai mică, dar care şi nu depăşească 38 grade Celsius, prin folosirea aparatelor de deshidratat sau de ventilaţie a aerului în camere închise ermetic. în acest fel, polenul îşi păstrează întreaga valoare nutriţională.

Polenul trebuie să nu păstreze o umiditate mai mare de 9% pentru a împiedica astfel procesul natural de fermentaţie şi de deteriorare.

Polenul comercializat se găseşte sub formă de granule de mărimea semințelor de susan sau de in. în stare proaspita, el este delicios, având o textură moale şi pufoasă, şi un gust bogat şi savuros. Datorită procesului de deshidratare, cel uscat este mai tare.

Ambele tipuri de polen (proaspăt sau uscat) pot fi păstrate în condiții excelente la congelator, unde rezistă până la 11 ani. Cu alte cuvinte, albinele vor continua să consume polenul păstrat la congelator până la 11 ani! Adevărul este că polenul nu îngheaţă cu adevărat, poate din cauza conținutului său foarte redus de umiditate (în medic de 3%). Polenul ţinut la frigider (dar nu la congelator) nu rezistă la fel de mult, căci conţinutul său de apă poate creşte, mai ales dacă este scos periodic, iar apoi băgat din nou la frigider.

Cel mai bun polen are granule care acoperă întregul spectru de culori al curcubeului.

Polenul poate fi amestecut cu miere (şi / sau cu lăptişor de matcă) şi consumat ca gustare de sine stititoare sau amestecat cu diferite băuturi naturale, elixiruri şi deserturi.

Doza recomandată pentru polenul crud începe prin a consuma o lingură de polen pe zi, în cazul copiilor cu vârste peste cinci ani sau al adulţilor. Ulterior poţi creşte aceasta doză, dacă doreşti. Polenul se amestecă foarte bine cu alte ingrediente în cazul shake-urilor preparate la blender, dar poate fi consumat şi direct, cu lingura.

Dacă dorești o gustare dulce sau energizantă, amestecă mierea cu câteva boabe de cacao, apoi presară deasupra polen şi maca.

Atunci când consumă pentru prima dată polen, unii oameni experimentează ocazional o iritaţie gastrointestinală minoră şi un efect laxativ, datorită bogăţiei în substanţe nutritive a produsului. în cazuri foarte rare se poate căpăta o reacție alergică de tip umflături, palpitații cardiace și dificultăți minore sau moderate ale respirației. în astfel de cazuri se recomandă să începi cu o doză mai mică, de un sfert de linguriţă, iar apoi să mărești treptat dozajul.

Puterea vindecătoare a înțepăturilor de albine

Polenul, cunoscut foarte multor persoane care cred cu toată convingere că cel mai rapid și mai puternic remediu împotriva artritei este veninul de albine. Unii crescători de albine merg chiar până acolo încât enervează albinele și își expun părțile dureroase ale corpului înțepăturilor Ior: îndeosebi gleznele, genunchii, mâinile și încheieturile