Sistemul digestiv

Digestia asigură corpului toate substanțele de care are nevoie. Acest proces cuprinde o serie de acțiuni chimice și mecanice: masticația, mișcările musculare interne ale esofagului și producerea de substanțe chimice de către glandele digestive.

În urma digestiei, alimentele pe care le consumăm sunt  descompuse în următoarele:

• proteine - sunt descompuse în aminoacizi, care îndeplinesc funcția de material de construcție și refacere; 
• carbohidrați (amidon și zaharuri complexe) - sunt descompuse în zaharuri simple, folosite drept combustibil; și  
• grăsimi - sunt descompuși în acizi grași și glicerol, pentru regenerare și nevoi urgente.

Sistemul digestiv este compus din:

• Tractul gastrointestinal: acesta măsoară aproximativ 10 m. și traversează corpul de la gură la anus. Are funcția de a mărunți alimentele înghițite, ca ele să penetreze membrana celulară, și a fi valorificate de celulele organismului. 
• Glandele sistemului digestiv, care produc o serie de substanțe chimice cu rol esențial în digestie: ficatul, pancreasul, glandele salivare și glandele din stomac.

Tractul gastrointestinal

Tractul gastrointestinal este format din esofag și glandele ce produc substanțe pentru organele legate de esofag. Organele tractul gastrointestinal sunt: gura, faringele, esofagul, stomacul, intestinul și rectul.

Gura

Se mai denumeşte şi "cavitatea bucală". Este intrarea din exterior în esofag și locul unde hrana e mărunțită cu ajutorul dinților, un rol deosebit revine salivei care face ca hrana să fie digerată și asimilată de corp. Limba mișcă masa ce se formează în gură și o deplasează către faringe, la intrarea bolului alimentar în contact cu pereții faringelui se declanșează un reflex de înghițire. 

Structura gurii

Buzele reprezintă un mușchi cu rolul de a deschide și închide gura. Interiorul cavității bucale e format din musculatura obrajilor, maxilar, bolta palatină planșeul bucal și omușor, în interiorul cavității bucale se găsesc limba, dinții și glandele salivare. Glandele salivare se împart în:

• glandele parotide, situate înaintea fiecărei urechi
• glandele submandibulare
• glandele sublinguare 

Dinții

În număr de 32, ei reprezintă formațiuni solide încastrate în cavitățile maxilarului, au funcția de a mărunți hrana. se împart în:

• 8 incisivi
• 4 canini
• 8 premolari
• 12 molari

Asta în cazul unui adult, prima dentiție completă e formată din 24 dinți de lapte:

• 8 incisivi
• 4 canini
• 8 molari

pe care copiii încep să îi piardă în jurul vârstei de 6-7 ani, dinții de lapte cad, în locul acestora crescând dinții adulți.

Dinţii incisivi (dinții din faţă) taie alimentele în bucăţele mai mici, în timp ce molarii (măselele) le zdrobesc. Apoi sunt amestecate cu salivă, formând bolusul, un bulgăre moale din alimente de mărimea potrivită pentru a fi înghițit.

Cariile

Distrugerea dinților ca urmare a acizilor grași produși de bacteriile bucale în reacția cu resturile de mâncare din gură.

Stomacul

De fapt stomacul este o prelungire a esofagului, care îndeplinește funcția de a accelera digerarea alimentelor. Aceasta are loc cu ajutorul musculaturii din pereții stomacului, dar și printr-un proces chimic, cu ajutorul substanțelor secretate de mucoasa stomacului. 

Peretele stomacului conține o mucoasă în care se găsesc glande ce produc acid gastric. Substanțele acestui acid și mișcările stomacului acționează asupra masei alimentare și încep să o descompună. Mișcările interne ale stomacului se produc prin contracția musculaturii longitudinale și circulare a stomacului, în final, bolul alimentar este transformat într-o masă acidă semilichidă. Muşchii stomacului amestecă complet tot ceea ce soseşte în stomac, înainte de a împinge conţinutul în duoden. În stomac, acidul clorhidric şi pepsina înmoaie, sterilizează şi produc digestia proteinenor și carbohidraţilor. 
Stomacul este singura cameră acidă din organism și are rolul de inițiere a descompunerii structurilor proteice. Acest lucru este realizat de HCl (acidul clorhidric) care eliberează pepsină. Acidul clorhidric și pepsina sunt de natură acidă. Bila și bicarbonatul de sodiu sunt agenți de alcalinizare și îndeplinesc funcția de alcalinizare a conținutului stomacal (denumit „chim”), astfel încât enzimele pancreatice și intestinale alcaline să poată duce la bun sfârșit această misiune. Dacă fluxul secreției biliare și cantitatea de bicarbonat de sodiu sunt inadecvate, acizii prezenți în chim vor neutraliza enzimele digestive alcaline secretate de pancreas, oprind digestia sau descompunerea corectă a alimentelor.
Sucul gastric este necesar pentru digerarea hranei și de a distruge bacteriile ingerate odată cu hrana. El conține acid clorhidric, pepsină, lipaze și enzime. Acidul clorhidric din stomac poate digera chiar și fierul! De aceea, pereții stomacului sunt acoperiți de o mucoasă groasă, având un rol protector.

Structura stomacului 

Din afară, stomacul prezintă două curburi:

• Curbura mare
• Curbura mică

La capătul superior, stomacul e legat de esofag printr-o supapă, cardia.

Traseul unui aliment din gură în esofag are următoarele faze:

• Masticația: Cu ajutorul limbii, dinții mărunțesc alimentele, iar saliva începe să transforme chimic masa alimentară
• Împingerea: Limba ajută la împingerea masei alimentare spre partea din spate a cavității bucale, pentru a o trimite în faringe
• Înghițirea: În momentul când alimentele au ajuns în faringe, se produce un reflex de înghițire, care împinge bolul alimentar spre esofag.

Bolul alimentar ajunge în esofag iar de acolo în stomac, care reprezintă o prelungire a esofagului.

Această supapă reglează accesul alimentelor în stomac și împiedică întoarcerea bolului alimentar, deasupra nivelului orificiului cardia. Corpul gastric reprezintă partea cea mai mare a stomacului, unde are loc transformarea bolului alimentar grosier în unul fin, capătul inferior al stomacului care realizează legătura cu intestinul subțire poartă numele de antru piloric, acesta e separat de intestin prin altă supapă denumită antru piloric; acesta e separat de intestin prin altă supapă denumită sfincterul piloric, care are funcția de evacuarea masei alimentare din stomac, toate supapele au rolul de a regla tranzitul alimentelor din stomac.

Bolile stomacului

Ulcerul gastric

Apare în urma leziunii pereților stomacului sau duodenului, în special din cauza acidului clorhidric și a sucului digestiv. Aciditatea gastrică irită peretele esofagului (esofagită), ducând la apariția ulcerului. Se manifestă prin dureri puternice imediat după masă. Ulcerul nu este limitat la stomac, putându-se localiza atât la nivelul părţii anterioare a esofagului, cât şi în duodenul superior.
Pe parcursul secolului al XX-lea, în special ulcerul duodenal, a fost o boală a bărbaţilor, mai ales cu vârsta intre 20-50 ani. Chiar dacă astăzi el afectează 10% dintre bărbaţi, lucrurile s-au schimbat - astăzi femeile în vârstă sunt cele afectate.
În 1970, s-a dat vina pe dieta modernă, mese gata preparate, rapid şi uşor, cu carbohidraţi şi grăsimi, cu deficit de legume şi fructe, care deveneau alcaline în stomac. Stresul serviciului a fost o altă cauză favorită, de aceea bărbaţii erau in mod special afectaţi. Din cauză că mai târziu femeile au devenit mai preocupate si mai implicate in munca lor, stresul la serviciu nu a mai fost numai pentru bărbaţi.
Anxietatea şi starea de furie duc la creşterea producţiei de acid la nivelul stomacului. Starea de calm poate inhiba producţia de acid şi creşte fluxul de mucus, care protejează mucoasa (stratul care căptuşeşte interiorul stomacului şi esofagului), şi care este alcalin. Antiacidele, administrate de trei până la patru ori pe zi şi la culcare, ameliorează durerea, dar uneori este nevoie de ceva mai puternic pentru vindecarea ulcerului. Antagoniştii receptorilor de hidrogen, care reduc cantitatea de suc gastric (in special acidul gastric) sunt utilizaţi in acest scop. Inhibitorii pompei de protoni împiedică stadiile finale ale producţiei de protoni si acţionează mult mai rapid decât antagoniştii receptorilor de hidrogen, vindecarea ulcerului astăzi fiind mult mai rapidă. Antagoniştii receptorilor de hidrogen au foarte rar efecte secundare. Inhibitorii pompei de protoni pot interacţiona cu alte medicamente şi pot cauza efecte secundare cum ar fi cefalee şi ameţeli.
Sărurile de bismut favorizează vindecarea ulcerului prin formarea unui înveliş protector la nivelul bazei ulceraţiei. De asemenea, ele stimulează protecţia de mucus şi elimină infecţiile cu Helicobacter pylori.
Helicobacter pylori este un germen care a atras atenția la începutul anilor 1990, fiind găsit în mucoasa a 90% dintre cei care sufereau de ulcer duodenal și a 60% dintre cei cu ulcer gastric. Este o cauză majoră de apariție a ulcerului.
O altă cauză este ereditatea, dar acest lucru este valabil doar la persoanele care fac ulcer la vârste tinere - adică în jurul vârstei de 20 de ani. De asemenea, un rol important pare a avea și scăderea rezistenței mucoasei (învelișul interior care căptușește tubul digestiv) la acțiunea erozivă a acidului clorhidric și pepsinei din sucul gastric, ca și creșterea producției de acid în stomac: această creștere este măsurabilă la persoanele cu ulcer. Medicamentele cele mai utile administrate pentru artrită sunt antiinflamatorii și nesteroidiene (AINS). Medicamentele care penetrează stratul protector de mucus care acoperă mucoasa, lăsând peretele gastric expus acțiunii sucurilor gastrice. Un alt factor este deficitul de hormoni feminini; acești hormoni se pare că îmbunătățesc rezistența mucoasei la fluidul gastric, astfel încât bărbații și femeile la menopauză sunt mai vulnerabili la ulcerații. Ulcerul la bărbați se ameliorează prin administrarea de hormoni feminini, cu toate că pot produce efecte secundare (feminizare).

Simptome:

            ▪ foamea dureroasă

            ▪ disconfort

            ▪ crampe abdominale

            ▪ vărsături

            ▪ pierdere a apetitului.

Tratament

Evitati fructele proaspete, salatele, gheața, înghețata (cu excepția mărcilor cunoscute) si alimentele semipreparate, carnea și peștele sunt mai sigure, fie conservate, fie pregătite chiar înainte de a le consuma, de exemplu peștele fript sau mușchi la grătar. Dacă este suspectată apa, utilizati apă îmbuteliată pentru a bea și a vă spăla pe dinți, sau puteți adăuga tablete de clor. Apa caldă de la robinet, dacă este suficient de fierbinte este mai sigură decât cea rece, deoarece marea majoritate a microorganismelor pot fi distruse. Un aperitiv și/sau vinul consumate la masă vă ajută stomacul să reziste la infecții prin stimularea producției de acid, care este ușor antiinfecțios.

Arsurile stomacale

După o cină copioasă, se poate întâmpla să simți o durere ascuțită, care pare să treacă prin inimă și urcă până în maxilare; atunci îți dai seama că suferi de arsuri stomacale, sau reflux gastroesofagian, o refulare a acidului gastric din stomac spre esofag, - afecțiune de care suferă periodic aproximativ 20% din populația globului. Dacă apare și hemoragie se instalează anemia. 
În timpul digestiei, stomacul secretă substanțe foarte acide. În principiu, un inel muscular situat în punctul de întâlnire dintre esofag și stomac (sfincterul esofagian) joacă rol de valvă, împiedicând conținutul stomacului să treacă în esofag. Uneori însă conținutul gastric reușește să urce spre esofag provocând reacția de arsură în zona sternală, și de gust amar în gură.

Balonare 

Este numită şi meteorism. Se manifestă în umflarea abdomenului însoţită de dureri abdominale. E consecinţa aerului înghiţit în timpul deglutiţiei. De obicei aerul e eliminat odată cu alte gaze produse în intestin. Dacă această funcţie e perturbată, senzaţia neplăcută e resimţită în stomac – eructaţii, greutate în stomac, - sau la nivelul intestinelor – umflare, dureri în abdomen, nevoia de a elimina gaze. 

Cauze 

Mâncatul în grabă sau la ore neregulate, stresul, consumul excesiv de alimente care fermentează – fasole, mazăre etc.,   gluten, lactoză. Persoanele anxioase, nervoase, stresate, care sar  peste micul dejun şi mănâncă mult seara, vorbesc în timp ce mănâncă. Alimentele prea calde sau reci. Carbohidraţi. Crudităţi. Băuturi gazoase.  

Remedii 

Ceaiuri din plante, exerciţii fizice – yoga, bicicletă, mers pe jos, cărbune medicinal.

Refluxul gastroesofagian 

Poate irita și căile respiratorii, și se manifestă printr-o tuse cronică sau printr-o voce răgușită. Stresul scade tonusul mușchilor din zona inferioară a esofagului, care necesită sânge și energie, dar pe care le folosim pentru partea de luptă sau fugă. Astfel acidul gastric ajunge înapoi în esofag lezându-i mucoasa. Celulele sunt în mod repetat lezate astfel ajungem la boala de reflux gastro-esofagian.
Persoanele afectate de reflux: bebelușii până la 6 luni (aproape 25%), deoarece sfincterul lor nu este prea dezvoltat; femeile însărcinate sau care suferă de o suprapresiune abdominală, precum și adulții care prezintă o hernie în zona stomacului.
Tratamentul formelor grave presupune administrarea de medicamente, care reduc secrețiile acide, scăderea în greutate și renunțarea la tutun cu scopul creșterii elasticității sfincterului și scădere a acodității gastrice.

Gastroenterita

Gastroenterita este o toxiinfecţie alimentară, care presupune inflamaţia stomacului, cât şi a intestinului. Apare de obicei la persoanele în vârstă. Când a fost provocată de toxinele prezente în alimentele ingerate - toxiinfexție alimentară. Mai poate avea la origine bacterii (salmonella, shigella, colibacili, stafilococi), viruși, paraziți. mai poate fi luată și din obiecte sau persoane deja infectate. Simptome: diaree, spasme, zgomote intestinale, crampe, greță, vărsături, lipsa poftei, dureri musculare, slăbiciune extremă. 

Remedii vegetale: mușețel, turiță mare, mentă, scorțișoară. frunze de afin, frunze de mur, coada racului, crețișoară, papaya, ceai neîndulcit de ghimbir.

Și în timpul călătoriilor peste hotare, deoarece sistemul imunitar este expus la germeni necunoscuți. Propolisul sub formă de tinctură are efectul de a distruge agenții patogeni din stomac. turnați această tinctură pe pâine

Salmonela

Este o toxiinfecție alimentară gravă, provocată de virusul cu același nume care se întâlnește în alimentele de origine animală. Măsuri preventive:

• Țineți permanent la rece alimentele netratate termic
• Folosiți sacoșa frigorifică pentru cumpărături
• Gătiți carnea, puiul și peștele la temperaturi suficient de ridicare. Salmonella moare abia de la 70° C în sus
• Renunțați la rețete cu ouă crude, cum ar fi maioneza sau tiramisu.
• Dezinfectați imediat cu apă fierbinte vasele și uneltele pe care le-ați folosit când ați gătit carne.

Gastrita

Nu e contagioasă deși principala cauză sunt bacteriile. Pe de o parte numărul sporit de bacterii suprasolicită sistemul imunitar, pe de altă parte hrana rămâne în stomac până acesta reușește să producă suficient acid pentru a o digera, ceea ce prelungește perioada de expunere a esofagului la atacul acidului gastric. Este un cerc vicios. Vara mai intervin și alți factori care țin de excesele alimentare.

Stomacul e căptușit de un strat de mucoasă având rolul de a proteja țesuturile aflate dedesubt împotriva acidului gastric. Când această mucoasă e afectată fie în interior fie la orificiul de ieșire avem gastrită care netratată corespunzător se poate croniciza.

Simptome: colici abdominale și gastrice, senzația de apăsare și prea-plin, balonări, lipsa poftei de mâncare, grețuri, - care ulterior se pot agrava.

Remedii vegetale: ceai din: mușețel, mentă, coada șoricelului, lemn dulce, valeriană, nalbă mare, fenicul, ovăz, nalbă, roiniță. Mucilagiul de semințe de in ajută foarte mult în protecția mucoasei stomacului (apă în care s-au pisat semințe)

De recomandat:

• Mâncați câte puțin, de mai multe ori pe zi, în loc de 3 mese
• Evitați alimentele acre, grase, dulci sau reci

Greața și voma

Acestea constituie o reacție sănătoasă a organismului pentru a se elibera de substanțe toxice, o măsură naturală de a elimina cât mai rapid anumite bacterii nocive sau toxine alimentare. 

Periculoasă devine situația abia atunci când se elimină prea multă apă din țesuturi și prea multe substanțe nutritive. Pe de o parte, este important ca reacția naturală de eliminare să nu fie blocată înainte de vreme, pe de altă parte, substanțele aflate acum în deficit trebuie înlocuite foarte rapid și nu au voie să fie din nou eliminate fără a fi digerate.

Grețurile și voma sunt adeseori simptome însoțitoare ale durerilor de cap și migrenei, precum și ale afecțiunilor hepatice și biliare; mai pot apărea în tulburările de echilibru hormonal în urma administrării de preparate pe bază de hormoni (inclusiv a pilulei amiconcepționale), în intoxicații (inclusiv în urma fumatului excesiv sau a consumului excesiv de alcool), în parazitoze, infecții, tulburări generale de metabolism, cum sunt hipoglicemia sau carențele de hidrați de carbon (foame), în afecțiuni circulatorii, în cazurile de tensiune intracerebrală mărită (leziuni craniene sau ale măduvei spinării, tumoare cerebrală), ca și carențe enzimatice congenitale, blocaj renal, inflamații acute ale organelor genitale interne și în stările de șoc, de pildă după un accident. În plus, în primele luni de sarcină, gravidele suferă frecvent de indispoziții (grețuri) matinale.

Intestinele - poarta către sănătate

Căile principale de intrare a majorității toxinelor în organism sunt: intestinul, pielea și plămânii. Dacă intestinele sunt sănătoase, atunci ai șanse mari să fii sănătos.

Intestinul, centrul sistemului imunitar

Supranumit și „al doilea creier al omului”, intestinul protejează organismul de poluanți, deșeuri, alergeni, împiedicând intrarea lor în sânge. Toate reacțiile de apărare ale organismului au loc în această zonă. Acest organ este și principalul canal de detoxifiere a organismului. Cele mai importante celule pentru imunitate se găsesc în peretele intestinal, aici aflându-se 75% din celulele imunitare și limfoide. Diferiți factori, precum carbohidrații rafinați, conservanți, coloranți, paraziții intestinali, digestia dificilă, bolile gastrointestinale, stresul și nivelul de oxigen, provoacă permeabilitatea peretelui intestinal.

Intestinul subțire

Atunci când bolul alimentar ajunge în intestinul subțire, sunt activate glandele pereților intestinali, care încep să secrete hormoni. Aceștia activează funcția bilei și a sucurilor gastrice, substanțe produse de ficat și pancreas. Acum, pereții intestinali produc acizi intestinali compuși din enzime. Acestea sunt foarte asemănătoare enzimelor din acidul gastric și sunt responsabile de finalizarea procesului digestiv.

În intestinul subțire, bolul alimentar cunoaște transformări datorită unor secreții. Substanțele astfel rezultate ajung prin pereții intestinali în sânge, prin membrana celulelor ce formează pereții intestinali. Acest proces digestiv poartă numele de „absorbție”.

Structura intestinului subțire

Intestinului subțire are o lungime de 3-5 m., și stă pliat în interiorul abdomenului. Se împarte în 3 segmente:

• Duoden (primii 30 cm): aici se scurg bila de la ficat și secrețiile pancreasului
• Jejun (are 180-250 cm): aici se produc unele sucuri digestive
• Ileon (trecerea spre colon)

Absorbția

Pereții interiori ai intestinului sunt acoperiți de vili intestinali, deosebit de importanți în procesul digestiv. Între vilii intestinali, celulele glandulare produc sucul gastric, ce conține enzime digestive, cu rolul de a descompune hrana în componente simple. La finalul tractului, hrana e descompusă în elementele constitutive de bază. Ulterior, substanțele nutritive sunt absorbite de către capilarele vililor intestinali, fiind apoi conduse în sânge și distribuite în tot corpul.
După ce alimentele au fost descompuse, urmează absorbția de către organism a materialelor de construcție, combustibililor și a altor compuși, printre care se numără săruri tisulare, vitamine, tanin, alcaloizi, flavone și altele de acest fel. Aceste componente sunt transportate de fluxului sanguin până le stochează pentru energie, stimulare, construire și regenerare, sau le stochează pentru utilizarea ulterioară. Absorbția se produce prin vili sau vilozități (formațiuni cu aspect de deget, prezente pe suprafața anumitor membrane) și mici pori amplasați de-a lungul membranelor mucoase ale intestinului gros și intestinului subțire.
Absorbția ar trebui să fie un proces simplu, numai că, la majoritatea oamenilor, intestinele ajung să se încarce cu o substanță de consistența cauciucului, denumită „placă mucoidă”. Această placă densă, care se dezvoltă în tractul gastrointestinal, este formată din gluten, mucus, proteine străine și alți produși secundari rezultați din descompunerea alimentelor, care acționează mai mult ca un clei decât ca substanță nutritivă. Zaharurile și cerealele rafinate, carnea și produsele lactate sunt alimentele direct răspunzătoare de formarea acestei plăci. Placa mucoidă blochează absorbția corespunzătoare a elementelor nutritive din alimente de către organism. Majoritatea oamenilor ratează până la un punct aceasta a doua etapă a utilizării benefice a alimentelor, tocmai din cauza existenței plăcii mucoide congestive.

Utilizarea

După încheierea procesului de absorbție, trebuie să ne asigurăm că substanțele nutritive ajung la celule și că acestea o preiau. Sistemul sanguin și magistralele lui (sistemul vascular) constituie sistemul de transport al acestor substanțe nutritive. Majoritatea alimentelor care au fost absorbite în organism trebuie mai întâi să treacă de punctul de control, adică ficatul, care poate produce, la rândul său, alte modificări chimice, poate depozita substanțele nutritive sau le poate transfera în stare neprelucrată către restul corpului, pentru utilizare. Numărul prelucrărilor pe care le poate realiza ficatul este uluitor. El își poate produce aminoacizii proprii, poate transforma zaharurile în lipide, și invers. Ficatul poate crea sau distruge.
În acest punct, devin importante componentele acide și alcaline. Dacă organismul (inclusiv sângele) devine mai acid, atunci nutriția noastră devine anionică (aglutinantă). Cu alte cuvinte, materiile de construcție din organism (lipide, combustibili, minerale și alți compuși) încep să se lipească unele de altele, formând aglomerări, ca niște cocoloașe. Majoritatea alimentelor pe care le consumă oamenii formează acizi.
Aciditatea, care este generatoare de căldură, provoacă inflamații ale pereților vaselor sanguine și în întregul organism. Lipidele (grăsimile) se lipesc de pereții vaselor sanguine, în speranța că vor amortiza această inflamație. Numai că legăturile chimice dintre grăsimi provoacă, la rândul lor, formarea unor pietre, cum sunt calculii fixați la nivelul vezicii biliare și al ficatului. Colesterolul este cea mai bună substanță antiinflamatoare lipidică pe care o folosește organismul pentru a combate inflamarea vasculară. Când țesutul devine acid, așadar când se inflamează, ficatul va produce mai mult colesterol pentru a o combate.
Dar asta înseamnă că încep să crească nivelurile colesterolului din sânge. Azi mineralele încep să formeze legături, dând astfel naștere unor calculi de tip „piatră”, care se manifestă sub forma pietrelor la rinichi, a ciocurilor osoase și altele de acest fel.
Pereții membranei celulare sunt prevăzuți cu orificii minuscule care împiedică absorbția acestor „cocoloașe” nutritive. Când globulele roșii din sânge încep să formeze mănunchiuri, blocând transportul corect de oxigen sau utilizarea adecvată a acestuia, fenomenul va genera înfometare la nivel celular, ceea ce provoacă activitate deficitară a glandelor și organelor, pierderi de energie în sistem, pierderi de țesut muscular și, în final, moartea.

Peristaltismul intestinal

Acesta reprezinta ansamblul de contracții musculare ale intestinului si altor organe ale aparatului digestiv, care propulsează conținutul acestora. 

Boli inflamatorii intestinale

Bolile inflamatorii intestinale distrug tot mai multe vieți. Stilul de viață dezordonat, alimentația necorespunzătoare, sedentarismul, abuzul de antibiotice, distrugătoare de floră intestinală, stresul, sunt numai câteva dintre motivele pentru care în ultimii ani bolile inflamatorii intestinale au început să se manifeste în forță. Dintre bolile inflamatorii intestinale, cele mai frecvente sunt: boala Crohn, și colita ulcerativă sau rectocolita ulcero-hemoragică.

Bolile inflamatorii intestinale mai sunt asociate și cu apariția altor boli, precum cele ale ochilor, articulațiilor sau pielii.

Boala Crohn

Este, de fapt, o boală intestinală inflamatorie cronică a peretelui întregului tract digestiv (mucoasa intestinală prezintă ulceraţii longitudinale şi transversale), putând cuprinde orice zonă a acestuia, de multe ori afectate fiind partea finală a intestinului subţire şi intestinul gros.

Încă nu se ştie de ce anume apare boala Crohn, cu care se confrunta mai ales tinerii (între 20 şi 30 de ani bolile intestinale inflamatorii se manifestă cel mai frecvent), dar nu numai ei.

Cele mai comune simptome sunt durerile abdominale, diareea cronică, febră, sângerările rectale, scăderea în greutate.

Apare în general la vârste cuprinse între l0 și 40 de ani, cu un vârf la 20-29 de ani și altul la 70-79 de ani.
Localizarea este la orice porțiune a tubului digestiv, de la cavitatea bucală la anus, și afectează în primul rând pereții acestor organe.
Această boală produce durere constantă în partea inferioară a abdomenului, mai ales in partea dreaptă și adâncă crampe în colon și rect, precum și borborisme datorate unei obstructii ușoare. De asemenea, pot apărea: diaree, dar fără sânge sau mucus pierderea poftei de mâncare, senzație de plenitudine după consum redus de alimente; pentru bolnav alimentele nu au gust sau miros, sau au un gust ciudat. Datorită acestora și unei absorbții deficitare a nutrimentelor la nivelul intestinului subțire, scăderea în greutate este o caracteristică majoră. Starea generală este alterată, unul din semne fiind febra moderată. Persoanele suferinde de boala Crohn sunt adesea introvertite, conștiinciose și demni de încredere.
La copiii cu boala Crohn, creșterea este încetinită.

Colita ulcerativă

Alături de boala Crohn, colita ulcerativă este şi ea o suferinţă inflamatorie cronică a tractului gastrointestinal, de data această afectată fiind doar mucoasa intestinală de la nivelul colonului.

Este o boală autoimună, sistemul imunitar confundând unele substanţe din alimente sau din bacteriile intestinului cu corpi străini, pe care îi ataca vehement.

Drept urmare, mucoasa internă a colonului se inflamează şi apar mici ulceraţii, cu producţie de mucus și puroi. Se manifesta prin diaree cronică, dureri abdominale înainte de defecaţie sau în timpul acesteia, sângerare, pierdere în greutate.

Această boală este de trei ori mai frecventă ca boala Crohn, cu 60 de bolnavi la 100.000 de persoane, comparativ cu 30. Cauza este necunoscută, dar Mycobacterium pararubeculosis este asociată cu boala Crohn, dar nu și cu colita ulcerativă. Aceasta din urmă apare la orice vârstă începând cu stadiul de sugar, dar cel mai frecvent debutează în adolescență. În ceea ce privește personalitatea, bolnavii de colită ulcerativă tind să fie persoane extrovertite, optimiste și încrezători atunci când se simt bine, dar sensibili când se află sub tensiune. Simptomul principal al colitei ulcerative este diareea, cu sânge și mucus în materiile fecale: de asemenea, în unele cazuri, (dar nu în toate) pot apărea durere discretă in partea inferioară și centrală a abdomenului și tenesme rectale (senzație de defecaţie. dar fără eliminarea de materii fecale). Pacienții, in general, nu se simt bolnavi și nu pierd în greutate.

În colita ulcerativă sunt afectate doar colonul si rectul. Spre deosebire de boala Crohn, colita ulcerativă implică doar mucoasa digestivă.

Sindromul intestinului permeabil  

Pereții intestinului subțire (unde are loc majoritatea procesului de digestie) sunt prea permeabili. Pereții intestinului subțire au găuri precum șvaițerul. Particulele de cazeină și gluten nedigerate pătrund în sânge prin aceste găuri pereții intestinului subțire. Aceste particule de gluten și cazeina circulă prin corp și trec prin bariera hemato-encefalică. ajunse în creier, ele acționează ca opiacee, ca morfina și heroina. Consumul de gluten și cazeina este pentru acești copii echivalent cu administrarea de droguri. Ei vor deveni dependenți de aceste substanțe și vor trece printr-un proces de sevraj atunci când li se va interzice consumul acestor alimente. Organismul lor va avea reacții adverse: diaree, vărsături, insomnie, furie etc.

9 semne ale intestinului permeabil:

• Probleme digestive (gaze, balonare, diaree);
• Alergiile de sezon sau astm;
• Dezechilibre hormonale precum PMS sau PCOS;
• Diagnosticarea cu afecțiuni autoimune, precum artrita reumatoidă, lupus, psoriazis sau boala celiacă;
• Diagnosticarea cu oboseală cronică sau fibromialgie;
• Tulburări de dispoziție sau nervoase, precum depresie, anxietate, ADD sau ADHD;
• Afecțiuni ale pielii: acnee, rozacee sau eczeme;
• Diagnosticarea cu suprapopularea cu candidoză;
• Alergii sau intoleranțe alimentare.

Experții vorbesc despre o perturbare a funcției peretelui intestinal = intestinul perforat, care poate duce la apariția unor probleme grave de sănătate dintre cele mai variate. Se pot manifesta maladii autoimune atât intestinale cât și extraintestinale, scleroză multiplă, boala Crohn, boli inflamatorii intestinale, neuroplastice, boli alergice.

Intestinul gros

Are lungimea aproximativ 180 cm. are funcția principală de a extrage apa și sărurile minerale din alimente. În plus, pregătește produsele reziduale ale procesului digestiv pentru eliminarea ulterioară. Alimentele sunt eliminate după 17-46 ore de la ingerare. 

De-a lungul procesului digestiv, organismul a adăugat diverse lichide, ce sunt din nou absorbite. De aceea, substanțele nedigerate se compactează cu ajutorul microorganismelor din microbiomul intestinal.  

Se împarte în 3 segmente:

• Cecul: asigură că masa ce trebuie evacuată să nu se reîntoarcă
• Colonul: depozitează fecalele până la evacuare
• Rectul: controlează eliminarea materiilor fecale prin anus. Sfincterul este mușchiul de la capătul rectului.

Excreția

După ce elementele din hrană sunt descompuse în structurile lor cele mai simple, spre a fi astfel utilizate de celule, în urma acestui proces rezultă numeroși produși secundari sau derivate - inclusiv gaze, acizi, reziduuri celulare, proteine nedigerate și materiale nefolosite, precum vitamine și minerale - care trebuie evacuate din organism. Corpul încearcă adesea să elimine aceste produse prin mijloace care, de cele mai multe ori, scapă înțelegerii noastre. Un exemplu în acest sens ar putea fi simptomele de răceală și de gripă, însoțite de strănut, tuse, transpirație, dureri, febră și diaree. Aceste simptome sunt, în realitate, procese de eliminare, pe are organismul le folosește pentru a se debarasa de mucozități, paraziți, toxine și altele de acest gen. Dacă nu eliminăm substanțele nefolositoare din organism, atunci vom provoca apariția congestiilor interstițale (în jurul celulelor) și intracelulare (în interiorul celulelor), ceea ce va duce în continuare la degradarea celulelor și la moartea acestora. O bună evacuare a produselor reziduale din organism presupune defecație de trei ori pe zi, să urinăm, să transpirăm și să respirăm corect.

Colonul nu intestinul gros primeşte lichidul nedigerat rămas din intestinul subţire; la nivelul lui se mai absoarbe o anumită cantitate de lichid. El depozitează acest material până când se acumulează în rect (ultima porţiune a intestinului gros) o cantitate suficientă ca să îl stimuleze.

Finalizarea digestiei

Multă lume crede că rolul colonului se rezumă la evacuarea reziduurilor rezultate în urma digestiei, motiv pentru care nu prea îi acorda importanţă. 

Într-adevăr, activitatea primară a intestinului gros este aceea de a forma din bolul alimentar ajuns în el din intestinul subţire materiile fecale şi de a le elimina din corp. 

Dar rolul lui nu se rezumă la asta, fiind ultima porţiune a tubului digestiv, intestinului gros îi revine sarcina de a încheia procesul de digestie început în gură (mestecarea alimentelor și combinarea lor cu salivă) şi continuat în stomac (prin acţiunea sucului gastric), unde hrana capăta formă lichidă pentru că părţile ei de nutriţie să fie asimilate în diferite locuri din tractul digestiv, inclusiv în intestinul gros. În colon, pe lângă absorbţie, în principal de apă (aproximativ 50% din cantitatea de apă primită zilnic) şi de anumite substanţe, cum ar fi sodiul şi clorul, precum şi vitamina K şi biotina, au loc şi procese de fermentaţie şi putrefacţie cu ajutorui propriei flore bacteriene.

Boli ale intestinului gros

Sindromul intestinului iritabil

Este o afecţiune digestivă inflamatorie caracterizată de balonare, dureri abdominale, diaree,  defecaţie incompletă sau stări de greaţă.  

Când reziduurile nu sunt eliminate la timp şi stagnează în colon, mucoasa lui este iritată şi, ca răspuns (la fel ca atunci când inhalam mult praf şi plămânii şi sinusurile eliberează multe secreţii pentru a favoriza expectoraţia şi a-l elimina), produce o cantitate sporită de mucus. 

Prezent în exces, acesta înglobează din materiile fecale şi rămâne lipit în pliurile și pe pereţii colonului, formând așa-numita placă mucoidă.

Aşa se explică înmulţirea bacteriilor rele, și acumularea de toxine, crește semnificativ, transformând colonul în groapa de gunoi a organismului, ceea ce duce la autointoxicarea acestuia, care se manifestă prin bolile de care suferă omul vremurilor noastre.

Sindromul intestinului iritabil este o disfuncţie de natură neuromusculară apărută pe tractul digestiv. Acest sindrom se situează în centrul problemelor de comunicare ce pot apărea între cei doi creieri. El se caracterizează în special prin hipersensibilitate viscerală, tulburări digestive, dureri abdominale intense și tulburări ale tranzitului (constipații, diaree, balonări cronice.....).
Când colonul este iritat de diete, stres, medicamente şi droguri, substanţe chimice diverse şi aşa mai departe,  el  se protejează producând cantităţi mai mari de mucus, se poate îmbâcsi cu reziduurile alimentelor rafinate cum ar fi făina albă; acumulându-se pe pereţi şi micşorând lumenul. Amidonul se combină cu mucusul din intestine şi formează un strat care se acumulează pe pereţii intestinali. Acest strat poate să ajungă să cântărească până la câteva kilograme, constituie un mediu pentru contaminarea şi înmulţirea unor organisme nocive şi împiedică şi mecanismul de  reducere a absorbţiei. Efectele locale ale acestor reziduuri otrăvitoare sunt iritaţia şi inflamaţia; efectele generale mai cuprind diareea, constipaţia, oboseala, durerile de cap, înceţoşarea privirii, aspectul neplăcut ai pielii, petele, durerile musculare, articulare şi depresia. Otrava ajunge pe cale sangvină şi prin sistemul limfatic în tot organismul. Lichidul limfatic sănătos ar trebui să servească la nutriţia celulelor la care nu poate să ajungă vasele de sânge. De asemenea, lichidul limfatic ucide organismele nocive şi evacuează reziduurile lor. Dacă organismul este obligat să pompeze pe termen lung cantităţi maxi de deşeuri toxice, nu este nimic surprinzător în faptul că uneori tinde să se dea bătut şi comanda este preluată de procesele patologice.
Când musculatura din pereţii colonului îşi pierde tonusul, se formează baloane sau saci denumiţi diverticuli, care dau o acţiune cunoscută sub denumirea de diverticuloză. Reziduurile alimentare care intră în aceşti diverticuli constituie un mediu minunat pentru dezvoltarea bacteriilor. 

De evitat

Zahăr, glucoză, unele fructe – mere, pere, nectarine, pepene roşu, cireşe (putrezesc în stomac), lactate (generează gaze în stomac), făină de grâu inclusiv produse făinoase (conduc la procese fermentative, gaze, diaree şi disconfort abdominal).

Recomandat

Legume, verdeţuri, broccoli, leguminoase, ciocolată neagră, fructe, brânzeturi

Plante  medicinale: roiniţa, muşeţel (asupra sistemului nervos,  ajutând la regularizarea mişcărilor intestinale), afinu (are efecte astringente puternice), cruşin,  cărbune medicinal, uleiuri esenţiale integrale (mentă piperată,  chimen, muşeţel, psyllium)

Diverticuloza 

Diverticuloza este o afecţiune care apare în urma dezvoltării diverticulilor, - un fel de săculeţe în mucoasa sau pe peretele oricărei porţiuni a tubului digestiv, mai frecvent în partea inferioară a colonului. Diverticulii, care odată ce au apărut nu mai dispar, se pot inflama şi infecta.

Boala afectează aproape jumătate din persoanele cu vârste peste 60 de ani şi aproape pe toate cele trecute de 80 de ani, odată cu înaintarea în vârstă diverticolii devenind tot mai proeminenţi.

Majoritatea celor cu diverticuloza sunt asimptomatici, motiv pentru care sunt diagnosticaţi accidental. În cazul celorlalţi, boala se manifestă prin balonare, crampe abdominale sau constipaţie, din cauza dificultăţii de trecere a conţinutului colonului prin regiunile afectate.

Diverticuloza este o infecţie însoţită adeseori de puseuri de temperatură și dureri abdominale acute. Cele două diagnostice de sindrom intestinal iritabil şi diverticuloză sunt adeseori interșanjabile. Bărbații sunt mai expuşi la a avea probleme cu diverticuloza, iar femeile sunt mai predispuse la a avea de suferit de pe urma sindromului intestinal iritabil.

Pe lângă existenţa disconfortului gastric şi a episoadelor de diaree/constipaţie, medicul va întreba despre eventualele sângerări rectale, febră, pierdere în greutate, anemie sau diaree severă, ameţeli sau vărsături, pentru că acestea sunt simptome care conduc la un diagnostic diferit - de exemplu, rectocolită hemoragică sau neoplasm de colon - şi necesită investigaţii amănunţite.
Se pare că această boală ar afecta în medie 10% din populația generală. Pe de altă parte, „potrivit statisticilor, două treimi din numărul persoanelor care prezintă acest sindrom sunt femei.

Medicii se simt adesea dezarmați în fața acestui sindrom al colonului iritabil. Cert este că tratamentele obișnuite au o eficacitate foarte redusă în uşurarea simptomelor acestei boli foarte complexe. De cele mai multe ori, ele nu îmbunătățesc deloc starea pacienţilor. Mulţi pacienți nu răspund la acest gen de tratamente. Fapt surprinzător, sindromul intestinului iritabil nu se manifestă prin nicio anomalie organică. De altfel, absența unei manifestări biologice vizibile este una dintre caracteristicile lui.
Conform cercetărilor de ultimă oră, cea mai frecventă cauză a acestui sindrom o constituie o tulburare a măduvei spinării, care în mod normal joacă rolul de tampon, şi filtrează mesajele provenind de la tubul digestiv. Dar o hipersensibilitate a măduvei spinării, denumită „hiperalgezie” nu mai permite acesteia să filtreze corect semnalele venite de la burtă. De cele mai multe ori, stresul sau traumele psihice cauzează această hiperalgezie.

Alimentația pacientului

Studiile sugerează că tărâțele de psyllium, fibrele în cantitate moderată, unele medicamente antispastice şi uleiul de mentă ar avea efect în tratarea intestinului iritabil. O altă opţiune terapeutică este reprezentată de probiotice (,,bacterii1e bune"), care ar fi capabile să reducă simptomele intestinului iritabil, dar nici în acest caz nu sunt date suficiente care să demonstreze eficacitatea. Alte medicamente utilizate în tratament sunt nişte derivaţi opioizi, agenţii care influenţează receptorii serotoninergici, modulatorii canalelor intracelulare pentru ioni de clor şi fluide etc. Nu în ultimul rând, în tratamentul intestinului iritabil se pot utiliza terapii psihologice şi chiar hipnoza, însă beneficiile sunt limitate.

Următoarele alimente sunt contraindicate:

• Alimente ce dezvoltă gaze. Dacă te balonezi frecvent, renunţă la băuturile carbogazoase, fie ele răcoritoare sau alcoolice, dar şi la cafeină, fructe crude şi la unele legume precum varză, broccoli sau conopida.
• Gluten. Cercetările arată ca multe persoane cu sindrom de intestin iritabil au parte de o îmbunătăţire considerabilă a simptomatologiei dacă renunţă la alimentele bogate în gluten (denumire generică data proteinelor din cereale), chiar şi în cazul în care nu suferă de boala celiacă.
• FODMAP. Acest acronim grupează o serie de carbohidraţi fermentabili - oligo-, di- şi monozaharide şi polioli. Aceştia se găsesc în anumite cereale, fructe, legume şi produse lactate. Simptomatologia se poate ameliora dacă elimină iniţial toate aceste alimente şi le reintroduci treptat.

Dismicrobismul

Reprezintă popularea cu bacterii patogene care pot cauza boli inflamatorii sau digestive.

Constipaţia

Este atât de răspândită încât mulţi oameni suferă fără s-o ştie! Unii cred normal să aibă un scaun la 2-3 zile! Cei care mai trăiesc şi azi în culturi primitive şi care consumă alimente integrale, naturale, de sezon, de multe ori neprelucrate termic, au scaun la jumătate de oră după fiecare masă.
Hrana devitalizată e cauza însăşi a constipaţiei! Pentru că nu consumam fibre, nu facem mişcare şi trăim în spaţii închise, timpul de tranzit al tuturor alimentelor este foarte mare. Din acest motiv, se denaturează flora intestinală şi ne autointoxicăm, pentru că reziduurile alimentare rămân prea mult timp în intestine. Aglomerarea fecalelor din cauza numărului insuficient de scaune, poate explica tulburările căilor biliare, problemele cardiace, venele varicoase, hernia hiatală, cheagurile de sânge, diverticuloza, artrita, cancerul şi câte şi mai câte. 90% din bolile civilizaţiei sunt produse de funcţionarea defectuoasă a colonului.
În cazul în care suntem constipați, facem greșeala de a ne bombarda colonul cu purgative tari, reducându-i capacitatea a răspunde pe termen lung. Din acest motiv, este mai bine să încercăm remedii pe bază de plante, mai uşoare şi mai naturale. Ca primă alegere, încercaţi Plantago ovata, păstăi de siminechie (Cassia angusti), ceai combinat sau seminţe de Psyllium. Plantago ovata se umflă, făcându-ne să ne simţim colonul plin. Frecvent se administează cu dracilă (Berberis vulgaris sp.) pentru ficat împreună cu un stimulent digestiv general cum ar fi lemnul dulce sau păpădie. Se pot lua tablete cu păpădie (Taraxum officinnalis), obligeană (Acorus calamus), rădăcini, alge marine şi salcie (Smilax officinalis), sau “Natural Herb Tablet” care includ ciuline, aloe, praf de chimen, pudră de smirnă (Myrrhis odorata), extract de gura-lupului (Scutellaria altissima), valeriană şi flori de lime pudră.

Diareea

Putem vorbi de diaree atunci când se evacuează mai multe scaune pe zi foarte moi sau apoase.

Uneori, aceasta este trecătoare, alteori poate fi însoțită de crampe abdominale, febră, ameţeli, greață, vărsături. 

Printre principalii factori vinovaţi de diaree se numără infecţia cu bacterii

(salmonela, E. coli), cu virusuri sau paraziţi, precum giardia.

O primă consecinţă imediată este deshidratarea, în urma pierderii lichidelor corporale și a mineralelor căreia trebuie să i se acorde o atenție maximă.

Nu de puține ori, diareea este un simptom însoțitor al sindromului colonului iritabil, al unei infecţii intestinale ori al unei afecţiuni inflamatorii şi, ca atare, trebuie investigate de către medic.

Cauzele diareei acute, inclusiv ale diareei călătorului sunt: contaminarea alimentelor cu microorganisme sau cu toxine produse de acestea, cum ar fi unele tulpini de stafilococ, Campylobacter, Clostridium sau Salmonella. De asemenea, diareea poate fi produsă de tulpini mai rare ale unor germeni cunoscuţi de exemplu Esherichia coli. Putem contracta virusurile care produc gastroenteritele de la alte persoane fără a consuma alimente infectate.
Unele medicamente, de exemplu antibioticele, pot de asemenea avea ca efect secundar diareea. O altă cauză pot fi alergiile, de exemplu la fructele de mare.
Persoanele care călătoresc sunt susceptibile de diaree deoarece pot întâlni tulpini bacteriene noi.

Sângerarea

Oricare dintre noi poate observa într-una din zile sânge în scaun, pe hârtia igienică sau în vasul de toaletă. De cele mai multe ori, această sângerare este banală, fiind cauzată de hemoroizi.

Un indiciu de care trebuie să ții cont este culoarea sângelui. Dacă sângele eliminat este de un roşu viu (rectoragie), asta înseamnă că hemoragia are loc în partea finală a tubului digestiv: rect, anus. 

De cele mai multe ori, cauza ei sunt hemoroizii, dar pot fi și fisura anală, colita ulceroasă, maladia Crohn, rectocolita hemoragică etc. 

Sângele închis la culoare sau chiar negru şi care are un miros dezagreabil trădează o hemoragie în partea superioară a tubului digestiv (melenă); culoarea închisă se explică prin faptul că sângele a petrecut mai mult timp în intestin și s-a degradat. 

Sângerările intermitente, care apar şi dispar, sunt cele mai periculoase. Nu orice sângerare din rect înseamnă cancer; dar ea trebuie privită cu seriozitate.

Incontinența 

Scăpările de fecale sunt cea mai jenantă dintre simptomele digestive şi pot avea diverse cauze, de la infecţii locale până la probleme neurologice ale pacientului. 

Uneori, și bolile inflamatorii intestinale, cum este boală Crohn, pot avea astfel de urmări, prin alterarea sfincteriană. Chiar dacă ești în vârstă, e foarte probabil să existe un tratament.

Curăţirea colonului

Colonul, segmentul inferior al intestinului, are o dimensiune care necesită o golire o dată la 6 ore, dar conţinutul rămâne adesea acolo minimum 24 de ore de multe ori şi câte 4 zile! La care se adaugă cel mai adesea diversele anomalii, de exemplu un colon stagnant cu o greutate de 19 kilograme! Răspunsul este simplu: în membrana mucoasei care căptuşeşte colonul şi care poate reţine materiile toxice pentru o perioadă mare de timp. Răspunsul natural al colonului, atunci când este iritat, constă tocmai în secretarea mucusului în scopul de a-şi proteja ţesuturile delicate, întocmai cum o scoică creează perla pentru a pune o barieră între ţesuturile sale fine şi particulele dure de nisip. Când conţinutul colonului este lent şi se deplasează cu dificultate, apare şi iritaţia.
Beneficiile curățirii colonului sunt nenumărate, nu numai din punctul de vedere al sănătăţii, ci şi din punctul de vedere al aspectului: pielea devine strălucitoare, dispar celulita şi retenţia lichidelor, iar albul ochilor îşi recapătă claritatea.

Curățirea colonului prin dietă

Dieta formată  în proporţie de 50 la sută din alimente crude ar putea. să constituie un debut foarte favorabil. Apa este esenţială pentru a curăţa orice. Cel puţin un sfert de litru de apă, preferabil caldă, înainte de micul dejun asigură un start bun în fiecare zi.
Un aport corespunzător de vitamina B este esenţial. Niacinul, vitamina B3, este în mod special de un real ajutor. S-a demonstrat nu numai că poate preveni producerea alergiilor, ci că ajută şi la calmarea crampelor, la reducerea poftei de dulciuri şi de alcool. Ajuta procesul de detoxificare prin stimularea circulaţiei.
Cerealele integrale îşi păstrează toţi nutrienţii şi datorită conţinutului bogat în fibre sunt favorabile scaunele normale. Tărâțele sunt indicate, de asemenea, deoarece acestea rămân in colon când acesta se golește. Bacteriile acţionează asupra fibrelor cereale prevenind proliferarea ciupercilor. Carbohidraţii complecşi sunt descompuşi încet şi eliberează un flux continuu de glucoză în sânge, ceea ce previne salturile periculoase ale glicemiei, însoţite de reduceri ale glicemiei.
Toate cerealele rafinate şi produsele preparate pornind de la ele încurajează proliferarea fermenţilor. De asemenea, pe parcursul prelucrărilor repetate, aceste produse şi-au pierdut o mare parte din nutrienţi. Dietele bogate în amidon prelucrat superior reprezintă principala cauză a sindromului colonului toxic.
Alegeţi:

• Cereale integrale
• Fulgi de cereale fără zahăr
• Carne, lapte, smântână, unt, brânză proaspătă, iaurt
• Legume
• Seminţe
• Nuci
• Condimente
• Cartofi gratinaţi
• Fructe proaspete
• Ulei vegetal, margarină
• Miere
• Vin sec
• Legume fierte înăbuşit (cu excepţia verdeţuri)
• Orez fiert cu puţină sare gemă

Evitaţi:

• Fructele răscoapte, legumele veştede şi pâinea de câteva zile (găzduiesc mucegaiuri)
• Fermenţi
• Antibiotice
• Steroizi
• Zahăr
• Siropuri
• Melasă, zaharoza, glucoză, dextroza, marmelada, gem
• Făină albă și produsele, orez
• Cerealele prelucrate, inclusiv pentru micul dejun
• Alimente fermentate: brânză, drojdie, oţet, murături, tofu
• Alcool
• Băuturi gazoase
• Sucuri cu pulpă de fructe
• Fructe deshidratate

După curăţire, colonul trebuie recolonizat cu bacterii specifice, de aceea trebuie să adoptăm o alimentaţie bogată în probiotice.

Colonhidroterapia

Este o procedură externă de curățire a colonului, atunci când curățirea prin dietă nu își face efectul.

Glandele salivare

Glandele salivare sunt localizate sub limba şi maxilar, și deasupra unghiului mandibulei. Aceste glande produc două tipuri de salivă, apoasă și seroasă, și mucusul. Tipul seros de salivă conţine ptialina, o enzimă care transformă alimentele cu amidon în maltoză, un carbohidrat (glucid). Saliva conține enzima amilază sau ptialină, care face inițierea proceselor chimice. În mod normal, se produce 1 litru de salivă pe zi. Excesul de salivă produsă poartă numele de ptialism, şi apare ca urmare a unei iritaţii produse în cavitatea bucală. Scopul aceslui extralichid este să dilueze și să ajute eliminarea a ceva ce se află în partea superioară a tubului digestiv și care irită stomacul. Pe același principiu, este obișnuit să existe o creștere a fluxului de salivă într-o stare de vomă.

Ficatul

Ficatul este cel mai mare organ al sistemului digestiv, având o greutate de aproximativ 1,5 kilograme. Este o adevărată uzină chimică. în cadrul procesului digestiv. Îi revine rolul de a produce bila. Aceasta este responsabilă ca lipidele să nu se unească în formațiuni mari. Are o mare putere de regenerare.
Bila produsă de ficat este amară. Ea ajunge din vezicula biliară, în care este depozitată, în duoden, prima parte a intestinului, și se amestecă cu conținutul stomacului, în special când există o afectare a acestuia.

Pancreasul

Pancreasul produce suc pancreatic, ce se compune din importante sucuri digestive. Dar mai conține și glande speciale ce secretă insulină și glicogen, hormoni ce reglează concentrația zahărului în sânge. 

Bila și sucul pancreatic neutralizează acidul bolului alimentar, deoarece acidul clorhidric al sucului gastric ar putea distruge pereții interiori ai intestinului, care spre deosebire de stomac nu sunt protejați de o membrană.

Enzimele digestive

Descompunerea alimentelor se realizează prin acțiunea enzimelor, care începe în cavitatea bucală, unde carbohidrații, zaharurile și grăsimile inițiază procesul de digerare alcalină. Organismul secretă diverse enzime digestive, în principal în patru locuri: cavitatea bucală, stomac, pancreas și intestinul subțire.
Enzimele secretate în cavitatea bucală, pancreas și intestinul subțire sunt similare și de natură alcalină, efectuând digestia zahărului, carbonaților și grăsimilor.
Stomacul produce și el o enzimă digestivă, numită pepsina, o enzimă acidă eliberată de HCl (acid clorhidric), utilizată pentru digestia inițială a proteinelor. 

Bolile aparatului digestiv

Cele mai frecvente afecțiuni digestive sunt cauzate de înghițirea prea rapidă a alimentelor, o hrană prea copioasă sau administrarea unor antibiotice. Pentru a evita tensiunea în sistemul digestiv, evitaţi alcoolul, ceaiul şi cafeaua tare, alimentele prăjite, supele de carne, legumele şi fructele proaspete, sâmburii si coaja tuturor fructelor (chiar fierte sau în gemuri), fructele uscate, murăturile şi condimentele, carnea prea picantă, peştele gras (somon, sardine), budincile prea grase, pâinea proaspătă şi pâinea prăjită fierbinte cu unt, prăjituri crocante din făină de grâu sau secară, prăjiturile cu fructe, nuci sau coji de fructe. Alimentele permise includ: ceaiul sau cafeaua slabă, lapte, iaurt, brânză de vaci, ouă, peşte cu carne albă (fript sau fiert), carne de pui, şuncă slabă, muşchi de vită sau miel, pâine prăjită, pâine albă, biscuiţi simpli, miere, siropuri, jeleu, mălai, griş, pâine de orez, fulgi de ovăz (budincă), cremă de brânză de vaci, cremă de ouă şi lapte, cartofi (fierţi sau copţi, fără coajă), piureu din legume verzi şi portocalii, compot de fructe, piureu de fructe, cremă de fructe, sucuri de fructe (strecurate şi diluate).

Psihosomatica aparatului digestiv

Dat fiind că tractul digestiv se află în cea mai strânsă legătură cu sistemul nervos vegetativ și central, tulburările digestive apărute pe fondul unor solicitări nervoase sunt cât se poate de firești. Limbajul popular cunoaște foarte bine aceste legături, dovadă numeroasele expresii de largă circulație; ceva care ne deranjează „stă ca o gălușcă în gât", face să ne „vină acru”, ne „răscolește stomacul” sau ne „stă ca un bolovan în burtă/stomac”; atunci când credem că ni s-a făcut o nedreptate pe care vrem să ne „rupem dinții” în afacerea respectivă, „facem spume la gură”, etc.