Apa de izvor și apele minerale. Crenoterapia


Ce este o apă minerală? Pentru geolog este acea apă care conţine cel puţin 1 g.de substanțe chimice, solide sau gazoase, dizolvate într-un litru de apă. Pentru medic, însă, aceasta apă trebuie să aibă în plus efecte terapeutice fundamentate ştiinţific şi să fie pură din punct de vedere bacteriologic.
Venind în contact direct cu rocile pe care le întâlnesc în timpul circulaţiei lor, dizolvă unele elemente chimice pe care acestea le conţin, după care ies la suprafaţă, prin izvoare, ca ape minerale.
După cum știm, organismul uman reușește să tolereze privarea de alimente până la cca.40 de zile, în timp ce privarea de apă nu depășește o zi la 43 grade și două zile la 37 grade; dacă se depășește această perioadă de privare se produce colaps și moartea prin deshidratare. 
Apa este cedată mediului extern de organismul nostru prin piele și plămâni, în funcție de vârstă, de temperatură externă și mai ales de activitatea fizică, întrucât desfășurând o activitate cu un consum energetic  mediu la o temperatură externă ridicată se pot pierde de la 5 până la 12 Iitri de apă pe zi. Dar ceea ce este mai important, reducerea apei duce la o diminuare considerabilă a energiei. 
Prin transpirație, împreună cu apa se pierd și electroliți, adică molecule minerale cu încărcătură electrică, pe care trebuie să îi reintegrăm, întrucât organismul poate elimina până la  litri de lichide și săruri minerale la fiecare oră. Este deci logic să prevenim eventualul deficit hidrosalin, deci apa pe care să o bem să conțină mulți electroliți: sodiu, potasiu, calciu, etc.
Tratamentul cu apă minerală poartă numele de crenoterapie.
Apele de izvor sunt captate de la niveluI pânzelor freatice nepoluate și sunt potabile fără niciun tratament, cu excepția celor de eliminare a gazelor, a manganului și a fierului. Sunt slab mineralizate. 
Apele minerale nu sunt considerate medicamente, deși au proprietăți terapeutice pentru sănătatea noastră. Pot fi benefice pentru unii și dăunătoare pentru alții. Ele trebuie consumate pentru a ajuta organismul să aibă un mai bun echilibru  mineral.
Sunt considerate minerale, acele ape care conțin cel puțin 1 g de săruri minerale dizolvate într-un volum de un litru, sau cele care conţin gaze cu acțiune farmacologică recunoscută. Nu orice apă minerală este în același timp şi apa terapeutică. Pentru a fi considerată apă terapeutică, efectele benefice trebuie atestate experimental și trebuie să fie confirmate printr-o practică îndelungată.
În cele mai multe cazuri, ele sunt chiar contraindicate, mai ales atunci când mineralizarea excesivă riscă să complice evoluția unei boli sau să împiedice reușita unui tratament. Un pahar de 200 g. de apă minerală conține în jur de 75 mg. de sare.
La apele minerale cu proprietăți terapeutice, compoziția trebuie să fie stabilă în timp. Unele, spre exemplu, sunt bogate în sodiu, altele în fluor sau în bicarbonați, aceste concentrații de minerale pot fi nocive în caz de insuficiență renală sau hipertensiune, de pildă. De aceea, este de dorit să variem apele minerale pe care le bem. 
Pentru cine a citit articolul Despre apa alcalină, trebuie știut că și apele minerale cu pH-ul acid între 6,7-7 sunt indicate în doze mici, sau în cazul unor afecțiuni care le recomandă.

Utilizarea apelor minerale

Apele minerale pot fi folosire pe de o parte pentru uz intern sub forma curei interne, iar pe de altă parte pentru uz extern sub forma băilor.
Cura internă are mai multe reguli generale de a căror respectare depinde obținerea efectelor dorite. Pe cât posibil, apa trebuie băută în stare cât mai proaspătă, preferabil chiar la izvor. Doza de apă prescrisă de medic trebuie băută în înghițituri mici și repetate la 2-3 minute. De regulă, apele minerale se consumă la temperatura lor naturală. Orarul administrării dozelor de apă minerală trebuie corelat cu orarul meselor,de obicei folosindu-se trei prize pe zi prima doză se bea dimineața, a două înaintea mesei de prânz, iar a treia înaintea cinei.
Apele minerale de masă, datorită concentraţiei lor scăzute în substanţe minerale, cât şi bogatului lor conţinut în bioxid de carbon, au un gust plăcut. Ele nu trebuie, însă, consumate în mod abuziv, deoarece pot agrava unele
boli de stomac sau de rinichi. O cură cu ape minerale se va face numai la indicaţia medicului specialist, în unele cazuri chiar sub supravegherea sa, din următoarele motive: modul lor de administrare nu este standard, el variind în funcţie de boală, de forma să clinică, de suferinţele asociate etc.; cura variază nu numai de la o staţiune la alta, dar și în cadrul aceleiași staţiuni; în funcţie de izvorul indicat etc.
Apele minerale sunt contraindicate în: boli acute, boli de sânge, boli de inimă grave, cancer, hemoragii, ulcer sau duodenal în criză, unele boli de piele etc. de mai bune rezultate se obţin când apele minerale sunt consumate direct la izvor.
Apele  minerale pot fi consumate numai în scop curativ și în timp limitat. Nu putem înlocui apa de băut cu apa minerală, pentru că este bogată în diferite săruri minerale, greu metabolizate de organism. Consumată în exces, orice apă  minerală poate produce pietre la rinichi, la vezica urinară sau la colecist. În toate cazurile de apă îmbuteliată, prin depozitare timp îndelungat, ajunge la consumator poluată și cu substanțe din ambalajele din plastic care trec în apă.

Scurt istoric al crenoterapiei

Crenoterapia a fost folosită în antichitate de mai toate popoarele. Cele mai avansate cunoștințe despre această metodă de tratament le aveau grecii și romanii. Hipocrate trata litiaza urinară nu numai cu dietă şi ceaiuri, dar și cu ape minerale. Cu vremea, în jurul izvoarelor cu ape minerale și lacurilor terapeutice din Grecia şi Roma antică au luat naștere adevărate „centre de sănătate”, unde oamenii veneau nu numai să se trateze, dar şi să se întâlnească în scopuri culturale, economice, politice etc.
Tratamentul cu apă minerală a luat o mare dezvoltare la romani, renumele termelor lor, unde se efectuau cele mai diverse tratamente, trecând dincolo de granițele imperiului. În timpul celui de al doilea război punic, Hanibal (247-137 î.e.n.) s-a hotărât să cucerească mai întâi, și cât mai rapid, termele romane din munţii Pirinei pentru a-și îngriji ostaşii răniţi sau istoviți de lungile marșuri de zeci de kilometri pe zi.
Începuturile crenoterapiei în ţara noastră datează din vremea Daciei romane, mărturii în acest sens fiind vestigiile băilor construite de romani, cât şi pietrele comemorative de pe drumul Orșova-Timișoara (Dierna-Tibiscum), de pe Valea Oltului şi de la malurile Mării Negre (Pontul Euxin). În secolul al XIX-Iea apele minerale din țara noastră deveniseră atât de cunoscute în Europa, încât Împăratul Franței, Napoleon al III-lea, suferind de litiază urinară, la sfatul medicului său, a cerut să-i fie adusă în Franța apă minerală de la Căciulata.

Tipuri de ape minerale

În funcție de temperatură, apele minerale sunt de 4 tipuri: reci  (temperaturi sub 20º C, în parte cu acţiune diuretică); hipotermale (20-35°C); izotermale (36-41°C) și hipertermale (peste 42°C).
În funcţie de mineralizare, ele pot fi slabe sau puternic mineralizate.
După caracterul lor fizico-chimic, apele minerale se grupează în funcţie de conținutul chimic preponderent. În România există o serie întreagă de izvoare de ape minerale cu efecte curative dintre cele mai preţioase. Cele mai multe ape minerale au origine vadoasă. Ele provin din straturile profunde ale Pământului, unde se strâng din precipitațiile atmosferice.

Apele oligominerale (acratice) reci (acratopege) și calde (acratoterme)

Conțin sub 1 g. substanţe minerale sau de bioxid carbon 1a 1 litru de apă. Ele pot fi reci (sub 20°C) sau calde (peste 20°C). Se folosesc atât în cura internă (sub formă de băut) sau externă (sub formă de băi). Astfel de ape minerale se găsesc la: Băile Felix, 1 Mai, Sângeorz Băi, Olăneşti, Călimănești, Moneasa.Apele oligominerale calde (acratoterme) se folosesc exclusiv în cura internă, în general pe nemâncate și în cantități sub 250 ml. Activează secreția și motilitatea gastrică, se resorb repede în intestin, iar  efectul diuretic poate fi amplificat de prezența unor mici cantități de Ca și CO2.
Sunt recomandate în: pielite, cistite, pielocistite, oxalurii, fosfaturii, uraturii.
Prin diluarea conținutului de săruri al urinei, opresc creșterea calculilor, se opun proceselor inflamatorii ce inițiază și acompaniază litiaza, iar în cazuri mai ușoare ale litiazei, favorizează eliminarea calculilor.
Alte indicații: gastroduodenite cronice cu hiperaciditate, alergii de origine digestivă, colecistită cronică, sechele după hepatita endemică, sechele postoperatorii pe căile biliare, boli de nutriție, saturnism, boli reumatismale, ginecologice, ORL. Astfel de ape minerale se găsesc la: Olăneşti, Călimănești, Slănic Moldova, Sinaia.
Apele oligominerale  reci (acratopege) se folosesc atât în cura internă, cât și externă. În cura internă, se folosesc la calmarea tractului digestiv, înlătură spasmele, combat unele procese inflamatorii cronice, colite, enterocolite, staze duodenale, colecistopatii cronice, cistopielite, piurii, diateza urică. Se resorb repede și cresc diureza.
În cura externă au o acțiune sedativă, antispastică, de resorbție a proceselor inflamatorii cronice. Sub formă de băi, - în reumatismul degenerativ, ginecopatii cronice, nevralgii, nevrite, sechelele flebitei, sechele posttraumatice ale sistemului mioartrochinetic, boli dermatologice cronice. Astfel de ape minerale se găsesc la: Băile Felix, Moneasa, Vața de Jos, Geoagiu Băi.

Ape alcaline  

În ele există peste 1 g de substanțe, cu preponderent bicarbonat de sodiu sau de potasiu, la 1 litru de apă. 
Se utilizează în cura internă - indicate în bolile vezicale/urinare, activează metabolismul, şi la inhalații, spălături intestinale sau irigații vaginale. Administrate oral, în cavitatea bucofaringiană fluidifică și elimină mucozitățile. 
Sunt recomandate în: gastrită, ulcer, hepatită, colecistită, angiocolită, diabet, litiaza biliară și cea renală, precum și după operații ale ficatului sau stomacului. Asupra stomacului, dacă sunt administrate înainte de masă, stimulează secreția gastrică; imediat după masă, neutralizează aciditatea gastrică, iar la interval de o oră înainte de masă, inhibă secreția gastrică și favorizează digestia. Asupra urinei are un efect alcalinizant, iar creșterea diurezei se observă mai ales la bolnavii cu hepatită cronică. 
Sub formă de inhalații, sunt utile pentru efectul fluidificant și de eliminare a secrețiilor faringo-laringo-traheobronșice. Sub formă de irigații, sunt utile în leucoreele abundente, de însoțire a metroanexitelor. 
Sub formă de spălături gastrice, sunt utile în colită. 
Astfel de ape minerale se găsesc la: Bodoc, Malnaș, Poiana Negri, Zizin, Valea Vinului, Borsec (ape mixte carbogazoase), Slănic Moldova.

Ape alcalino-teroase 

Conțin peste 1 g. substanțe (bicarbonat, calciu, magneziu).
În unele cazuri, mai conțin și Fe, Cl sau SO4 ce le pot modifica în mod corespunzător caracterul. 
Se administrează în cură internă sau prin inhalații. Asupra mucoasei bucale au o acțiune excitantă prin CO2 de aceea sunt considerate foarte bune ape de masă; stimulează secreția și motilitatea gastrică, dacă CO2 depășește 1 g/l iar când predomină bicarbonatul scade secreția gastrică. După resorbție prin ionul calciu apele teroase normalizează activitatea sistemului nervos vegetativ, influențează evoluția proceselor inflamatorii cronice, având o acțiune antialgică și un efect plastic în procesele de osteoporoză. Diureza crește și odată cu aceasta se amplifică eliminarea metaboliților azotați a nisipului urinar și chiar a calculilor mici. Indicații: boli cronice ale stomacului, intestinului, căilor biliare și urinare, boli de nutriție și alergice, tulburări ale metabolismului calcic la toate vârstele, boli cronice ale aparatului respirator, iar creșterea diurezei se observă mai ales la bolnavii cu hepatită cronică. 
Astfel de ape minerale se găsesc la: Borsec, Biborțeni, Sângeorz-Băi, Vâlcele,  Buziaș, Lipova.

Apele minerale bicarbonatate 

Ele au ca efect neutralizarea de scurtă durată a sărurilor acide a stomacului și limitează activitatea pepsinei, și își găsesc utilizarea într-o serie întreagă de alte afecțiuni: colite, afecțiuni hepato-biliare, diabet zaharat, afecțiuni alergice. Apele bicarbonatate sunt factori adjuvanți utili în tratamentul bolii ulceroase. Cele mai apreciate ape minerale din această categorie sunt cele din stațiunile Borsec și Malnaș.

Apele bicarbonatate sodice 

Au o acțiune de inhibiție a secreției gastrice și de reducere a activității pepsinei, de aceea, sunt recomandate în gastritele hiperacide și boala ulceroasă. Cele mai renumite ape de acest gen sunt la Slănic Moldova și Covasna.
Apele sodice, la fel ca şi cele clorurate, iodurate şi bromurate, provin în special din pânzele subterane ale vechilor bazine  lacustre din vecinătatea depozitelor subterane de petrol şi gaz metan.

Apele bicarbonatate calcice și magneziene 

Au acțiune diferită, producând o stimulare a secreției stomacului, crescând semnificativ activitatea pepsinei. Cele mai cunoscute ape de acest fel sunt la Borsec, Bodoc, Poiana Negri, Tușnad, Șaru Dornei.

Apele minerale clorurate

Au utilitate in afecțiunile stomacului, unele afecțiuni hepatice, in constipația cronică, in diabetul zaharat. Între stațiunile cu ape minerale clorate amintim: Băile Herculane, Bazna, Slănic Moldova, Malnaș, Bixad (ape clorurate hipotone sodice), Sângeorz-Băi, Herculane, Slănic Moldova (ape clorurate alcaline sodice).

Ape clorurate-sodice

Conţinutul este de peste 1 g de sare la 1 litru de apă. Cele cu o concentrație sub 15 g. la litru Sunt indicate pentru cura internă, iar peste această cifră, în cură externă (băi, duşuri, irigații). 
De regulă, aceste ape sunt mixte: carbogazoase,  alcaline, teroase, feruginoase. Ele provin din rocile sedimentare, bogate în sare, dar şi I, Br, SO4, Ca, Mg, Fe.
În cura internă, cresc secreția gastrică şi motilitatea intestinului. Apele sărate sulfatate sunt colagog-coleretice. Inhalațiile cu ape sărate scad vâscozitatea secrețiilor căilor respiratorii, favorizând expectoraţia şi ca o consecinţă a efectului trofic asupra mucoaselor.
Cele pentru cura externă se găsesc la: Sărata Monteoru, Ocna Mureș, Telega, Bazna, Ocnele Mari, Ocna Sibiului, Slănic Moldova, Sângeorz Băi, Moineşti, Bălţăteşti. În afara acestor stațiuni, mai pot fi utilizate, pentru aceleași tratamente, apele unor lacuri sărate, cât şi apa de mare (aceasta din urmă, adeseori, și în cura internă). Apele pentru cură internă se găsesc la: Băile Herculane (izvorul Hygeea), Someșeni(izvorul 1), Ocna Sibiului (izvorul Horia), Techirghiol, Lacu Sărat, Amara, Sovata.

Apele minerale sulfuroase 

Au un gust neplăcut datorită sulfului, cel puţin 1 mg. sulf titrabil, sub formă de hidrogen sulfurat la 1 litru de apă. La contactul cu aerul atmosferic ele îşi pierd stabilitatea, şi îşi pierd şi proprietățile. 
Pot fi şi mixte – cloruro-sodice,  carbogazoase, alcalino-teroase, termale. Hidrogenul sulfatat – creşte secreția, - şi o diminuează în caz că apa este alcalină, - de asemenea creşte secreția şi peristaltita intestinală. Asupra ficatului şi căilor biliare exercită un efect antitoxic şi colagog-coleretic.
Reduce glicemia la diabetici, iar dacă are CO2, are şi acţiune diuretică. 
Are efect şi în: constipaţie, colită, hepatită, colecistopatii cronice, diabet, diateză urică, intoxicație cu metale grele, formând cu aceştia compuşi netoxici. 
În cura externă determină o hiperterapie ce menajează travaliul cardiac, reducând tensiunea arterială. Hipertermia cutanată facilitează resorbția sulfului, ce se integrează metabolismului ţesutului colagen şi altor structuri, stimulând metabolismul general şi procesele de oxido-reducere.
Inhalațiile cu apă sulfuroasă regenerează epiteliile respiratorii şi favorizează expectoraţia, având în acelaşi timp o acţiune desensibilizantă şi antiseptică. 
Din această cauză nu sunt folosite ca ape minerale de masă, ci doar ca ape medicinale; se recomandă în afecţiuni ale căilor respiratorii, boli reumatismale şi boli de piele. Cele mai cunoscute sunt apele din stațiunile Călimănești, Căciulata, Olănești, Mangalia, Govora, Băile Herculane, Pucioasa, Nicolina Iași, Săcelu. Aceste ape au diverse indicații, începând cu afecțiunile gastrice hiper- sau hipoacide și pancreatitele cronice. Colitele și denutriția și terminând cu diabetul zahărul, ateroscleroza, guta, unele intoxicații cronice cu metale grele, disfuncții endocrine și multe altele.

Apele sulfatate

Cu cel puţin 1 mg sulf sub forma sa oxidată la 1 litru de apă, se utilizează doar în cura internă; ele se găsesc la: Amara, Bălțătești, Sărata Monteoru, Ivanda, Vața de Jos etc. Se recomandă în: boli digestive, hepato-biliare şi intestinale, constipaţie atonă, hepatită cronică, colecistită, colită, diateza urică, obezitate, diabet. 

Apele carbogazoase 

Se caracterizează prin prezența bioxidului de carbon liber în cantități de cel puțin 1 g. la 1 l. de apă. CO2 este de obicei emanat din magma maselor vulcanice sau rezultat din descompunerea calcarelor, la 1000°C și presiuni mari și nu întâlnește în drumul său ascensional ape meteorice sau vadoase, apare la suprafaţă sub formă de gaz (mofetă). 
Acidul carbonic crește puterea de dizolvare, încât apele carbogazoase sunt practic mixte: bicarbonate, cloruro-sodice, feruginoase, sulfuroase etc.
Practic, datorită puterii mărite de dizolvare, apele carbogazoase devin mixte: bicarbonatate, cloruro-sodice, clorurate. 
În cura internă, apele carbogazoase sunt indicate în boli digestive, hepato-biliare, pancreatita cronică, urinare, ateroscleroza, dislipidemiile, boli reumatismale, hipertiroidie. 
În cura externă sub forma băilor carbogazoase. Aceste băi au indicații în afecțiunile cardiovasculare, endocrine și nervoase. Cele mai cunoscute stațiuni pentru aceste ape sunt: Balvanyos, Băile Tuşnad, Buziaș, Vatra Dornei, Covasna, Lipova, Borsec, Zizin, Sângeoz-Băi și Biborțeni.

Apele iodurate 

Au un conținut ridicat de iod, 1-5 mg. iod la 1 litru de apă; recomandate în arterioscleroză, hipertensiune arterială, boli ginecologice. Iodul are mare afinitate pentru focarele inflamatorii cronice, unde provoacă  vasodilatație şi resorbție, are de asemenea mare afinitate pentru glanda tiroidă.
În cura internă, e indicată în boala Basedow, guşa chistică, intoxicația cronică cu mercur şi plumb, şi în gută. În cura externă, - reumatism cronic, boli ale sistemului nervos, circulator, limfatic, ginecopatii cronice, boli parazitare ale pielii. Sub formă de inhalații – afecţiuni respiratorii.  
Cele mai însemnate stațiuni cu ape minerale iodurate sunt: Amara, Bălțătești, Băile Govora, Călimănești, Căciuiata, Sărata Monteoru, Vulcana și Bazna. Apele iodurate sunt indicate în afecțiunile cronice inflamatorii, în bolile osteoarticulare cronice, boala Basedow, bolile reumatismale, afecțiuni ginecologice și dermatologice, in formele moderate de hipertensiune arterială.

Apele feruginoase

Au cel puţin 10 mg.ion fier la 1 litru de apă, 
(Fe++ sau Fe+++) la 1 litru de apă, recomandate în tratamentul bolilor cardiace şi al hemopatiilor, precum şi pentru fortificarea generală.
Aceste ape sunt indicate în anemii hipocrome, ca rezultat al carenței de fier, în debilitate fizică și convalescență. Prin participarea la oxidațiile tisulare, fierul contribuie la amplificarea metabolismului general, spre sfârșitul curei crenoterapice feruginoase bolnavii înregistrând un spor de greutate prin acțiunea anabolică.  Ele conțin și CO2, iar pierderea CO2 și contactul apelor feruginoase cu aerul fac ca fierul bivalent (feros) în fier trivalent (feric) ce se resoarbe greu în organism. Instabilitatea apelor feruginoase face ca tratamentul cu acestea să se facă exclusiv la izvor, ilustrând încă odată valoarea apelor minerale „la izvor”. Lipsa HCl gastric ca și prezența unor acizi organici reduc semnificativ resorbția fierului prin crearea unor complexe organice insolubile. De aceea apele feruginoase vor fi administrate după mese și numai la cei cu secreția gastrică de acid clorhidric în limite normale. 
Efectul dominant al acestor ape se exercită asupra organelor hematopoietice, pe care le stimulează, crescând numărul eritrocitelor și cantitatea de hemoglobină.
Dar apele feruginoase sunt contraindicate în afecţiunile stomacului în care se produce acid lactic; de asemenea este indicată reducerea consumului de lactate acidulate sau fructe, pentru că acestea conțin acid citric.
Stațiunile unde le găsim sunt: Băile Tușnad, Buziaş, Lipova, Vatra Dornei, Vâlcele, Balvanyos, Homorod, Tămășeu, Covasna, Harghita, Biborțeni, Bilbor.

Ape arsenicale

Conțin cel puțin 0,7 mg. ion arsen la 1 litru de apă. Se prescriu în cură internă  (majoritatea conţin totodată şi fier fiind indicate în bolile sângelui şi ale pielii). Asemenea izvoare sunt la Șarul Dornei și Covasna.Rareori se întâlnesc în stare pură, ele de obicei apar ca ape arsenicale feruginoase, derivând din aceleași roci eruptive. Se utilizează în cura internă pentru acţiunea anabolică şi diminuarea proceselor de oxidație.
Acţiunea de stimulare a organelor hematopoietice se datorează în special fierului conţinut. Se recomandă în convalescență, debilitate fizică, anemie.
Deoarece arseniul se elimină prin piele, sunt indicate în eczeme şi psoriazis.

Apele radioactive

Conțin elemente radioactive printre care radonul şi thoriul, cu o radioactivitate de 18 nanocurie. 
Sunt benefice numai în cură externă  (indicate în gută, boli reumatismale, tulburări de drenaj sanguin şi tulburări nervoase). Se găsesc la: Băile Herculane (7 izvoare, Hygeea, Hercules), Băile Felix, Băile 1 Mai, Borsec (izvorul P.Curie), Sângeorz-Băi, Timişoara, Satu Mare, Valea Oltului, Călimăneşti-Căciulata, Geoagiu Băi, Praid.

Ape acidulate

Stimulează pofta de mâncare, îmbunătăţesc digestia).

Ape argiloase

Se recomandă în tratamentul gutei, calculozei vezicale şi renale).

Ape (izvoare) amare 

Apele amare (cu subcategoriile saline cu sulfat de sodiu şi sulfatate cât sulfat de potasiu), izvoare amare propriu-zise, cu conţinut de sare amară (sulfat de magneziu), au efect purgativ şi stimulează metabolismul).

Ape silicoase/silicioase

Sunt indicate în arterioscleroză, afecţiuni articulare şi tuberculoză pulmonară.

Ape nămoloase feruginoase şi ape nămoloase sulfuroase

Se recomandă în tratamentul bolilor reumatismale, al afecţiunilor uro-genitale şi al paraliziilor.

Compoziția chimică a mineralelor (mg/l), indicațiile și contraindicațiile principalelor ape minerale din Franța și România

Apele minerale constituie o bogăție inestimabilă în patrimoniul național al factorilor naturali terapeutici. Ele sunt soluții complexe de săruri minerale sau gaze naturale.
Pentru ca o apă minerală să fie utilizată în scopuri terapeutice, ea trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
  • să conțină peste 1 ‰ substanțe solide dizolvate;
  • să aibă la izvor o temperatură de peste 20 °C;
  • să conțină gaze ca CO2, SH2, radon, sau alte substanţe cu acțiune farmacologică pronunțată care să-i ofere valoare terapeutică;
  • să fie pură microbiologic.
Încă din 1938, Gh. Băltăceanu atrăgea atenția asupra creșterii activității lipazei pancreatice, a acidității bilei și sucului gastric prin apele carbogazoase.
Imersia în mofetă determină o senzație plăcută de căldură, urmată de creșterea temperaturii cutanate (exceptând scrotul). Principalul efect vascular al mofetei și al băilor carbogazoase e vasodilatația cutanată, cu hipotensiune consecutivă. Experimental a fost infirmată explicația clasică a fenomenului prin mecanism acetilcolinic sau histaminic. Efectele farmacodinamice ale gazelor mofetariene au fost atribuite CO2 ce reprezintă 80-90% din mofetă, dar și micilor cantități de heliu și emanații radonice, ultimele acționând prin efectul de ionizare a gazului. Capilaroscopia evidențiază vasodilatația periferică în baia carbogazoasă și deschiderea unor teritorii capilare nefuncționale; spasticitatea vasculară periferică la arterici se reduce (e influențată mai puțin ateroscleroza periferică).
Produs Descriere Cal-ciu Mag-neziu Clo-ruri So-diu Po-tasiu Indicații Contraindicații
Badoit
Apă bicarbonatată sodică, cu o concentrație importantă de calciu, magneziu și fluor.
Contraindicată în regimurile fără sare
272 102 0 180 0 Afecțiuni hepatobiliare, litiaze biliare A nu se folosi ca apă de consum curent
Vichy Celestin
Bicarbonatată sodică.
Bogată în calciu, sodiu și fluor.
Contraindicată în regimurile fără sare.
96 10 254 1329 8 Afecțiuni hepatobiliare, litiaze biliare A nu se folosi ca apă de consum curent
Vichy Saint-Yorre
Gazoasă, bicarbonat de sodiu.
Bogată în calciu, sodiu și fluor.
Contraindicata în regimurile fără sare.
113 12 280 1679 130 Afecțiuni hepatobiliare, litiaze biliare A nu se folosi ca apă de consum curent
Contrexeville Conținut bogat în sulfat de calciu și magneziu 451 66 11 8 0 Afecțiuni hepatobiliare, afecțiuni renale, dureri hepatoveziculare
Vittel Grand Source
Bogată în sulfat de calciu.
Conține și calciu, mediu mineralizată
202 36 6 3 6 Afecțiuni hepatobiliare, afecțiuni renale, dureri hepatoveziculare
Hepar
Bogată în sulfat de calciu și de magneziu.
Puternic mineralizată, foarte bogată în calciu și magneziu
591 134 11 21 4 Afecțiuni hepatobiliare, afecțiuni renale, dureri hepatoveziculare Foarte mineralizată, a nu se folosi ca apă de consum curent
Evian
Oligometalică, bicarbonatată, bogată în calciu și magneziu.
Este indicată în regimurile fără sare precum și că apa pentru biberon
78 24 0 5 1 Facilitarea diurezei, edeme, litiaze oxalice, litiaze fosfocalcice
Volvic Conținut semnificativ de calciu, destul de puțin mineralizată 10 6 8 8 5 Hiperazotemie, celulită
Perrier Gazoasă și foarte puțin mineratizată 140 4 31 14 1 Slab mineralizată
Biborțeni
Apă bicarbonatată sodică, cu o concentrație importantă de calciu, magneziu și fluor.
Este contraindicată în regimurile fără sare
271 84 95 102 7 Afecțiuni hepatobiliare, litiaze biliare A nu se folosi ca apă de consum curent
Ana Vie
Bicarbonatată sodică.
Bogată în calciu, sodiu și fluor.
Contraindicată în regimurile fără sare.
112 57 104 251 20 Afecțiuni hepatobiliare, litiaze biliare A nu se folosi ca apă de consum curent
Harghita
Gazoasă, bicarbonat de sodiu.
Bogată în calciu, sodiu și fluor.
Contraindicata în regimurile fără sare.
128 72 24 74 11 Afecțiuni hepatobiliare, litiaze biliare A nu se folosi ca apă de consum curent
Carpatina Conținut bogat în sulfat de calciu și magneziu 149 68 22 27 6 Afecțiuni hepatobiliare, afecțiuni renale, dureri hepatoveziculare
Perla
Bogată în sulfat de calciu.
Conține și calciu, mediu mineralizată
112 52 0 49 10 Afecțiuni hepatobiliare, afecțiuni renale, dureri hepatoveziculare Foarte mineralizată, a nu se folosi ca apă de consum curent
Borsec
Bogată în sulfat de calciu și de magneziu.
Puternic mineralizată, este foarte bogată în calciu și magneziu
341 92 28 94 0 Facilitarea diurezei, edeme, litiaze oxalice, litiaze fosfocalcice Foarte mineralizată, a nu se folosi ca apă de consum curent
Dorna
Oligometalică, bicarbonatată, bogată în calciu și magneziu.
Indicată în regimurile fără sare precum și că apa pentru biberon
360 12 10 22 3 Facilitarea diurezei, edeme, litiaze oxalice, litiaze fosfocalcice
Poiana Negri Conținut semnificativ de calciu, destul de puțin mineralizată 264 47 50 209 22 Hiperazotemie, negi, celulită
Izvorul Minunilor Gazoasă și foarte puțin mineratizată 45 9 0 8 1 Slab mineralizată

Lista stațiunilor balneo-climaterice din România

StațiuneaJudețAfecțiunile tratate
AmaraIalomițaPreartroze, artroze, sechele posttraumatice şi neurologice, metroanexite cronice, sterilitate secundară, insuficiență ovariană etc.
Băile FelixBihorPreartroze, artroze, poliartrită reumatoidă, spondilită anchilozantă, sechele posttraumatice şi neurologice, metroanexite, tulburări de pubertate și menopauză, boli endocrine etc.
Băile GovoraVâlceaAstm bronşic, bronşite cronice, bronșiectazie, scleroemfizem pulmonar, sechele posttraumatice şi neurologice, litiază biliară, gastrite cronice, constipație cronică, diskinezie biliară, hepatită cronică, pancreatită cronică, astm bronșic, bronșite cronice, laringite cronice, acnee, eczeme, psoriazis etc.
Băile HerculaneCaraș SeverinPreartroze, artroze, spondilita anchilozantă, sechele posttraumatice şi neurologice, diabet zaharat unele forme , gută etc.
Băile TușnadHarghitaNevroză astenică, stări după flebită, arterită, varice, hipertensiune arterială, valvulopatii operate, infarct miocardic, etc.
Balta AlbăBuzăuPreartroze, artroze, sechele posttraumatice şi neurologice, metroanexite cronice, insuficiență ovariană, psoriazis, eczeme etc.
BălțăteștiNeamțArtroze, sechele posttraumatice și neurologice, insuficiență ovariană, cervicite etc.
BalvanyosCovasnaHipertensiune arterială, insuficiență mitrală şi aortică compensate, arterită prin ateroscleroză , varice, nevroză
BaznaSibiuPreartroze, artroze, sechele posttraumatice şi neurologice, bronșite cronice, cervicite etc.
BorsecHarghitaHipertensiune arterială, insuficiență mitrală si aortică compensate, hipertiroidie, gastrite cronice hipoacide, constipație, cronică, colite cronice, dischinezie biliară, nevroze etc.
BuziașTimișHipertensiune arterială, infarct miocardic, valvulopatii operate, sechele după flebită, arterită prm ateroscleroză , nevroză
Călimănești-CăciulataVâlceaGastrite cronice, constipație cronică; colite cronice, dischinezie biliară, colecistite cronice, hepatită cronică, litiază urinară, diabet zaharat, artroze, sechele posttraumatice, astm bronșic, bronşite cronice, obezitate, nevroză, etc.
CovasnaCovasnaHipertensiune arterială, infarct miocardic, cardiopatie ischemică, valvulopatii operate, varice, ulcer varicos, ulcer gastric sau duodenal, nevroză etc.
Eforie NordConstanțaPreartroze, artroze, spondilită anchilozantă, poliartrită reumatoidă, sechele posttraumatice și neurologice, insuficiență ovariană, metroanexite cronice, sterilitate secundară, psoriazis etc.
Germisara (Geoagiu Băi)HunedoaraArtroze, sechele posttraumatice și neurologice, tulburări de menopauză, nevroză etc.
Lacu SăratBrăilaArtroze, sechele posttraumatice și neurologice, eczeme, cervicite, insuficiență ovariană etc.
LipovaAradHipertehsiune arterială, varice, gastrite cronice hipoacide, colite, discinezie biliară, hepatită cronică, nevroze etc.
MangaliaConstanțaArtroze, spondilită anchilozantă, poliartrită reumatoidă, sechele posttraumatice și neurologice, metroanexite cronice, insuficiență ovariană, cervicite cronice, constipație, dischinezie biliară, etc.
MoneasaAradArtroză, sechele posttraumatice și neurologice, metroanexite cronice, nevroză
NeptunConstanțaPreartroze, artroze, spondilită anchilozantă, poliartrită reumatoidă, sechele posttraumatice și neurologice, cervicite cronice, metroanexite cronice, etc.
Ocna SibiuluiSibiuArtroze, spondilită anchilozantă, sechele posttraumatice și neurologice, sterilitate secundară, cervicite cronice, etc.
Ocna ȘugatagMaramureșArtroze, sechele posttraumatice și neurologice, cervicite cronice, etc.
Ocnele MariVâlceaArtroze, sechele posttraumatice, metroanexite cronice, cervicite, insuficicnță ovariană, etc.
Sângeorz-BăiBistriţa NăsăudGastrite cronice, ulcer gastric şi duodenal, sechele după stomac operat, constipaţie cronică, colecistite cronice, hepatită cronică, diabet zaharat, gută, obezitate, bronşite cronice, artroze etc.
Sărata MonteoruBuzăuArtroze, sechele posttraumatice și neurologice, cervicite cronice.
SlănicPrahovaArtroze, sechele posttraumatice, astm bronşic, bronşite cronice, metroanexite cronice, insuticiență ovariană, cervicită, etc.
Slănic MoldovaBacăuGastrite cronice, ulcer gastric şi duodenal, dischinezie biliară, colecistite cronice, astm bronşic, alergie, bronşite cronice, bronșiectazie, diabet zaharat, obezitate, artroze.
SovataMureșMetroanexite cronice, insuficiență ovariană, cervicită cronică, artroză, sterilitate secundară, sechele posttraumatice, nevroze etc.
TechirghiolConstanțaPreartroze, artroze, spondilită anchilozantă, poliartrită reumatoidă, sechele posttraumatice și neurologice, insuficiență ovariană, cervicită, metroanexite cronice, sterilitate secundară.
TincaBihorGastrită cronică hipoacidă, ulcer gastric și duodenal, colită cronică, colecistită, hepatită cronică, diabet zaharat, artroză
Vața de JosHunedoaraArtroză, nevroze, surmenaj, tulburări de menopauză
Vatra DorneiSuceavaHipertensiune arterială, valvulopatii operate, arterite, varice, artroză, sechele posttraumatice, nevroze

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sindromul burnout  este din ce în ce mai răspândit, în toate domeniile, în special în domeniile în care se lucrează cu oameni.