Stresul

Conform cercetărilor, stresul este cauza bolilor și stărilor de rău în proporție de cel puțin 95%. Unii specialiști afirmă că restul de 5% este genetic și a fost cauzat de stresul cuiva din arborele genealogic al persoanei respective. Chiar și Guvernul federal al SUA arată, prin intermediul paginilor de internet ale centrelor de control al îmbolnăvirilor, că 90% din numărul acestora se datorează stresului. 

Demn de menționat este raportul publicat de Facultatea de Medicină a Universității Harward pe pagina proprie de internet:
„Excesul de stres intr-o perioadă îndelungată de timp duce la ceea ce numim stres cronic și se corelează cu bolile de inimă, atacurile cerebrale și poate provoca și apariția cancerului și a bolilor respiratorii cronice. Pe de altă parte, boala este doar vârful aisbergului. Stresul vă afectează emoțional, știrbindu-vă bucuria de a trăi și de a fi alături de cei dragi.”

Din punct de vedere fiziologic, stresul afectează funcționarea tuturor organelor prin modificarea cantității de adrenalină, cortizol, glucoză, insulină și hormoni de creștere eliberate în sânge. Celulele noastre nu primesc hrană şi oxigen cât timp se află sub stres. Totul se opreşte cu excepţia celor necesare supravieţuirii. În fiecare celulă se creează un mediu toxic.  

Este important de notat că genul de stres de care vorbim, cel aflat la originea bolilor și stărilor de rău, nu provine din circumstanțe pe care ați putea să le schimbați. Este vorba despre stresul care sălășluiește adânc în noi, independent de situația actuală de viață. De fapt, schimbarea condițiilor actuale prin eliminarea a ceea ce vi se pare stresant în viață poate avea un efect redus asupra acestul stres, care anihilează sistemul imunitar. Conform cercetărilor noastre, peste 90% din cei care susțin, inainte de testare, ci nu sunt stresați, suferă, de fapt, de stres fiziologic, după cum reiese din rezultatele analizelor. Multe din studiile menționate, efectuate în cadrul unor facultății de medicină, arată chiar acest lucru - un factor de stres nu afectează pe toate lumea la fel. Depinde de programarea „internă” a fiecăruia.

Fiziologia stresului

Stresul fiziologic este, simplu spus, un sistem nervos dezechilibrat. Sistemul nervos central poate fi descris prin analogie cu o mașină. Dacă apăsăm tot timpul pedala de accelerație la maximum, vom sfârși prin a strica ceva. Tot astfel, folosind frânele in exces, ceva se va strica până la urmă. Mașina este proiectată să funcționeze normal dacă pedala de accelerație și frâina sunt utilizate echilibrat. Accelerația este asimilată cu sistemul nervos simpatic (care accelerează lucrurile), in timp ce sistemul nervos parasimpatic lucrează ca frânele (incetinind lucrurile). Testul variabilității pulsului (HRV) este testul medical standard cel mai important pentru măsurarea stresului fiziologic și arată dacă sistemul este echilibrat.

Partea cea mai mare a sistemului nervos poartă numele de sistem nervos autonom (ANS). „Autonom”, adică „automat” și se numește așa pentru că guvernează lucruri la care nu este nevoie să ne gândim, deoarece se petrec automat. De fapt, 99,99% din ceea ce se întâmplă in corpul nosru intr-un anumit moment se află sub controlul sistemului nervos autonom.

Aproximativ cinci trilioane de biți de informație intră in creierul nostru in fiecare secundă, iar noi suntem conștienți doar de aproximativ 10000 de biți.

Centrul de control al stresului

Stresul este controlat de sistemul nervos central. Stresul fiziologic este centrat pe axa hipotalamus-glanda pituitară-glanda suprarenală. De fapt, glanda pituitară realizează interfața cu sângele pentru ca hormonii să fie eliberați în flux sangvin.
Hipotalamusul este unitatea centrală de prelucrare din creier și are conexiuni nervoase cu practic toate zonele cerebrale și se leagă de restul organismului prin hormonii pe care îi produce și eliberează glanda pituitară. Funcțiile hipotalamusului:

• reglează tensiunea arterială
• reglează temperatura corpului
• reglarea apei în orgamism prin senzația de sete
• reglează capacitatea de contractare a uterului
• reglează laptele de mamă
• reglează impulsurile emoționale
• reglează hormonul de creștere
• reglează glandele suprarenale
• reglează hormonul tiroidian
• reglează funcționarea organelor sexuale.

Cauzele stresului

Echilibrul

Totul se reduce la echilibru. Sistemul nervos autonom, ANS are două părți: pe de o parte, avem sistemul nervos parasimpatic/PNS, care răspunde de creștere, vindecare și întreținere și cuprinde cea mai mare parte a automatismelor de care tocmai am vorbit. De cealaltă parte, avem sistemul nervos simpatic/SNS, care este proiectat să fie folosit mult mai puțin, având totuși un rol foarte important in starea de sănătate sau boală. Am putea denumi SNS drept sistemul „lupți sau fugi". El este alarma de incendiu menită să ne salveze viețile la un moment dat, poate când suntem în mașină pe autostradă. Poate că folosim preponderent pedala de accelerație, dar frânele sunt cele care ne salvează la volan. 

Modul de supraviețuire „luptă-și-fugi”

Acest mod de supraviețuire apare în contextul unei stări de supraîncărcare senzorială, într-un mediu total imprevizibil. Este un proces absolut natural, care le-a fost de ajutor strămoșilor noștri, pentru a se apăra împotriva animalelor sălbatice și calamităților naturale.
Atunci când ne aflăm în modul de supraviețuire „luptă-și-fugi”, apar următoarele manifestări fiziologice:

• adrenalina (epinefrina) e eliberată în vasele de sânge
• crește frecvența cardiacă
• sângele se îndreaptă dinspre organele vitale către mâini și picioare pentru a pregăti corpul de luptă sau fugă. Nu mai ajunge la stomac pentru digestie și nici nu irită lobii frontali pentru stimularea gândirii creatoare. Nu mai ajunge nici la ficat sau rinichi. Sângele se duce către mușchi, pentru ci organismul gândește că trebuie să lupte sau să alerge mai tare decât ceea ce ni amenință viața
• vasele de sânge se contractă, pentru a preveni sângerarea în exces
• limfocitele sistemului imunitar se îndreaptă rapid spre piele pentru a preveni o tăietură sau mușcătură
• regiuni majore, vitale din sistemul imunitar își reduc activitatea sau dimpotrivă devin hiperactive
• sistemul digestiv își reduce activitatea
• sistemele fiziologice și de reparare sunt inhibate
• creierul se înarmează pentru a lua decizii rapide
• nivelul ridicat de hormoni ai stresului, în special cortizol 
• cresc brusc nivelurile cortizolului și hormonului ce eliberează corticotropina. Cortizolul e cel mai important hormon al stresului. E secretat de suprarenale. Hormonul ce eliberează corticotropina (ACTH) e un hormon al stresului eliberat în creier, dar la copiii cu autism se găsește și în alte regiuni ale corpului. Nivelul crescut de cortizol cauzează atrofia celulelor de la nivelul hipocampului, și împiedică generarea de celule hipocampice noi. (Hipocampul este o regiune mică situată aproape de centrul creierului, responsabilă pentru formarea de amintiri noi, extrem de importante pentru copii). 

Dar noi nu suntem făcuți pentru a rămâne nelimitat în această stare. Acest mod de supraviețuire care mai mult produce puternice dereglări în organism. Regiuni importante ale sistemului imunitar își reduc activitatea, în situația când sistemul imunitar e deja compromis (sau omul ce suferă de o boală autoimună continuă să prezinte reacții exagerate ale sistemului imunitar). Sau sistemul digestiv își reduce activitatea dacă el are deja probleme digestive.
Atunci când ieșim din modul de supraviețuire luptă-și-fugi:

• suntem mai relaxați și putem să gândim corect
• sistemul digestiv își revine la viață
• sistemul imunitar are șansa de a funcționa optim
• creierul iese din starea de amenințare și poate din nou învăța și interacționa social
• nivelul de cortizol revine la normal, ceea ce face ca procesul de atrofiere a hipocampului să înceteze și să se inverseze, iar celulele sale cresc și se reproduc din nou.

Amintirea celulară

Aceasta provine din multiple cauze, de la probleme emoționale Ia metale grele, lipsă de oxigenare, dezechilibrul pH-ului și virusuri. 

Problemele emoționale

De obicei, urcăm problemele emoționale pe ultimul loc în această listă, din mai multe motive: 

1. nimeni nu recunoaște că le are
2. dacă recunoaște, nu vrea să vorbească despre ele
3. nu dispunem de o modalitate eficientă de a le soluționa medical. 

Medicamentele maschează simptomele, nu ajută cu adevărat. Discutarea problemelor mai rău strică pentru că deschide răni vechi, pe care corpul a încercat să le vindece. 

Deficitul de energie

Toate bolile și indispozițiile sunt provocate de un deficit energetic la nivel celular. Sindromul oboselii cronice (CFS) este, din punct de vedere al istoriei medicinii, un diagnostic relativ nou.

Cu alte cuvinte, atât timp cât vreme paharul nu este plin, putem face față unor noi agenți de stres chiar cu succes, așa încât să nu ne afecteze. Când paharul se umple și dă pe dinafară, înseamnă că veriga cea mai slabă a cedat. În momentul în care se dă alarma de la creier pleacă un semnal direct spre sistemul imunitar, trecând prin celulele care sunt conectate nemijlocit la terminațiile nervoase denumite dendrite. La medicină, ne-au învățat că aceste dendrite sunt celule imunitare, și așa și sunt. Neurologii susțin că fac parte din domeniul sistemului nervos pentru că sunt emițători nervoși, aceeași pe care îi utilizează celulele nervoase. De aceea, așa sunt denumite „celule neuro-imunitare”, dat fiind că ambele accepții sunt adevărate. Ele aparțin sistemului nervos și fac legătura directă cu sistemul imunitar, transmițând mesajul „închide”, „oprește”.

Sistemul imunitar în modul așteptare. De ce ar trimite creierul un asemenea mesaj sistemului imunitar? Să ne gândim puțin care este rostul sistemului nervos simpatic - este acela de a ne salva viața, iar al sistemului imunitar – de a lupta cu bacteriile, virusurile, micozele, repară și distuge celule anormale (canceroase). Ar trebui ca ceva din toate astea să se întâmple in următoarele cinci minute? Nu, sigur că nu. De asemenea, sistemul imunitar utilizează cantități uriașe de energie.