În prezent, ne confruntăm cu o supraproducție a industriei producătoare de plastic, cu consecințe grave asupra resurselor naturale ale planetei atunci când aceste obiecte sunt aruncate.
Pentru că este amestecat cu alte substanțe, inclusiv alte tipuri de plastic, este greu sau imposibil de reciclat. În multe zone, reciclarea, incinerarea sau aruncarea în gropi de gunoi nu sunt posibile, ca să nu mai vorbim de gunoaiele care ajung în râuri şi oceane. De cele mai multe ori, obiectele din plastic sunt aruncate în râuri şi purtate până în mare. Se descompun în fragmente minuscule, numite microplastic, pe care le consumă vietăţile marine. Unele se amestecă cu sarea de mare şi ajungem să le mâncăm şi noi. Pe altele le respirăm: particule şi mai mici, numite nanoplastic, pe care cercetătorii le-au descoperit recent pe vârfuri de munte izolate, sunt duse de vânt şi se amestecă cu ploaia şi zăpada. Soluţia ecologiştilor a fost: reducere, refolosire, reciclare. Dar acum poluarea cu plastic a devenit o problemă.
În cele ce urmează, vom prezenta lista celor mai uzuale obiecte din plastic, de unică folosință şi nu numai, care reprezintă un pericol pentru mediu.
Periuţele de dinţi
În timpurile vechi, oamenii mestecau bețe până le răsfirau capătul, ca să își curețe dinții. Arheologii au găsit "bețe pentru dinți" în mormintele faraonilor egipteni. În a doua jumătate a secolului XV, în China a apărut un model simplu, care a persistat secole de-a rândul: un mănunchi scurt și des de peri de pe ceafa porcului, prins într-un mâner de os sau lemn. În al doilea război mondial, soldații întorși au adus cu ei periuțele de dinți primite cu efecte militare, iar plasticul ieftin și ușor de modelat le-a permis tuturor americanilor o igienă dentară mai bună.
Începând cu anul 1930, - mânerul se face din polietilenă sau propilenă, iar perii din nailon. Într-un sondaj din 2003, periuţa de dinţi a obţinut un scor mai mare decât maşina, computerul şi mobilul, ca inovaţie considerată indispensabilă de respondenţi. Întrucât se stie că orice periuţă de dinţi are o "durată de viaţă" relativ scurtă, in prezent, foarte multe periuţe ajung în gropile de gunoi, cu consecinţe grave asupra mediului.
În vederea găsirii unor alternative mai prietenoase cu mediul, unii designeri au înlocuit plasticul cu metal sau bambus.
Pantofii
Plasticul a fost introdus începând cu anul 1930. Acum, majoritatea pantofilor sunt din plastic aproape în întregime. Plasticul i-a făcut mai ușori și mai ieftini, rapizi și confortabili, din 1950. În 2018 s-au fabricat peste 24 miliarde perechi încălţăminte.
Sticlele
Deşi costă de până la 10000 ori mai mult decat cea de la robinet, vânzările globale din 2016 le-au depăşit pe cele ale băuturilor răcoritoare. Se cumpără în fiecare minut un milion de sticle de plastic cu băuturi.1000000 sticle de plastic se cumpără în fiecare minut pe planetă, dar rată de reciclare e scăzută.
În anii 60, americanii şi alte naţii cumpărau băuturi în recipiente de sticlă sau aluminiu. Polietilen-tereftalatul sau PET a făcut ca sticlele să fie mai uşoare şi rezistente. Sticlele din PET erau destul destul de rezistente să păstreze băuturile acidulate. PET-ul este reciclabil, dar la o rată scăzută.
Tacâmuri de plastic
Apărute iniţial în 1940, tacâmurile de plastic erau considerate la fel de reutilizabile ca metalul pe care îl înlocuiau. Acum, tacâmurile de plastic sunt peste tot. Pe lângă paiele dc plastic, se folosesc şi se aruncă anual miliarde de furculiţe, cuţite şi linguri.
Ca majoritatea obiectelor de plastic, şi lor le trebuie secole pentru a se descompune în aşchii ascuţite, care ajung în hrana animalelor marine, fiind extrem de letale pentru acestea.
Anvelopele
Pe vremuri, cauciucul se obţinea doar din arbori. Nevoia de cauciuc a crescut însă odată cu creşterea explozivă a numărului de maşini.
În 1909, chimistul german Fritz Hofmann a inventat primul cauciuc sintetic comercial. Nu a trecut mult şi a început să fie folosit ln anvelope. Cercetătorii de la Universitatea Minnesota au descoperit recent un mod de a produce un ingredient-cheie al cauciucului sintetic din surse cu amprentă de carbon neutră, cum sunt copacii, iarba şi cerealele. Azi, anvelopele constau din 19% cauciuc natural şi 24% cauciuc sintetic. Restul sunt metale şi alţi compuşi.
O estimare afirmă că anvelopele produc până Ia 28% din deşeurile de microplastic ajunse în ocean. În frecarea lor cu şoseaua, pierd fragmente din cauciuc sintetic (polimer derivat din ţiţei).
Ţigările cu filtru
Anual se vând pe glob mii de miliarde de ţigări. Companiile au dezvoltat filtrele în anii '50, teoretic pentru a reduce carcinogenii din fum. Ironia este ca ele nu par să reducă numărul de victime ale cancerului. Filtrele nu par să reducă numărul de victime ale cancerului şi poluează mediul. Numai o treime din mucuri ajung la coşul de gunoi. Restul ajung în ape, de unde ajung în ocean, unde eliberează nicotină şi catran în mediu, pe lângă plastic din care sunt făcute filtrele. Plasticul din ţigări este acetatul de celuloză folosit şi la filmul fotografic. În ocean, se descumpune în plastic, dar până acolo, multe animale marine iau mucurile drept pradă.
Acum, plajele încep să fie afectate de ultima invenţie în materie de fumat: ţigările electronice. În SUA Ie folosesc peste zece milioane de fumători şi mulţi le aruncă pur şi simplu.
Tampoane
Majoritatea tampoanelor au ambalaj şi aplicator de plastic; multe au şi o folie de plastic. Absorbantele conţin şi mai mult plastic, de la baza impermeabilă la materialul sintetic absorbant şi la ambalaj.
Dar nu a fost mereu aşa. Există consemnări vechi despre tampoane din materiale naturale - rulouri de iarbă, hârtie, bumbac sau lână. Primele absorbante menstruale de succes comercial, numite Kotex, au apărut pe piaţă în 1921. Le producea compania Kimberly-Clark din Cellucotton, un material absorbant din celuloza dezvoltat în Primul Război Mondial pentru feşele medicale. Circa 15 ani mai târziu, a apărut tamponul modern, al cărui structură s-a schimbat foarte puţin de-a lungul deceniilor până a început revoluţia plasticului. În anii '50, chimiştii şi producătorii făceau tot posibilul să găsească noi aplicaţii pentru materialele superabsorbante recent create.
Puţine femei care folosesc absorbante şi-ar mai dori să revină la era pre-plastic. În Europa, sunt ambalate în plastic şi au şnururi din poliester, dar femeile rareori le introduc cu aplicatoare din plastic, în timp ce în SUA acestea sunt populare.
Folia alimentară
Materialul aderent şi transparent pe care îl cunoaştem acum drept folie de plastic s-a născut dintr-o întâmplare chimică norcoasă: un reziduu care s-a lipit de fundul unui recipient. Un deceniu mai târziu, se folosea deja la producerea de huse pentru scaunele de maşină. Azi se foloseşte pe scară largă pentru protecţia alimentelor. De regulă, o folie se aruncă după o singură folosire. Pentru că e ieftină şi păstrează mâncarea proaspătă, contribuie la reducerea risipei de alimente.
Iniţial, era produsă din clorură de polivinilden (PVDC). Ulterior, aceasta s-a înlocuit cu clorura de polivinil (PVC). Pentru că ambele eliberează produse secundare toxice, s-a trecut la fabricarea foliilor de polietilenă, mai puţin poluantă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu