CONSUMAREA EXCESIVĂ A ALIMENTELOR MOI

Abuzul de mixare, tocare şi transformarea în paste are drept consecinţă negativă excluderea aproape totală a masticaţiei şi digestiei bucale, importantă pentru digerarea şi asimilarea principiilor nutritive.
Digestia bucală conţine următoarele trei faze: ingerarea, transformarea fizică şi cea transformarea chimică
Transformarea fizică constă în sfărâmarea şi înmuierea alimentelor, formarea bolului alimemar şi dizolvarea în parte a unor alimente. 
În cadrul transformării chimice se disting două fenomene. Ptialina atacă amidonul şi glicogenul pe care le transformă în dextrină şi maltoză, acest lucru fiind posibil numai în cazul unui pH slab acid ca al salivei (6,35-6,85). În final, maltaza transforma maltoza în glucoză. Pentru că digestia chimică să înceapă în faza bucală şi să se continue în cea gastrică, în mijlocul bolului alimentar, este necesar ca masticaţia să fie efectuată complet şi în nici un caz să nu se sară peste această etapă. Este ştiut faptul că aceia care înghit nemestecat ajung obezi. Pierderea obiceiului de a mastica suficient e responsabil şi de frecvenţă mare a cariilor, parodontozei, gastritei, ulcerului gastro-duodenal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sindromul burnout  este din ce în ce mai răspândit, în toate domeniile, în special în domeniile în care se lucrează cu oameni.