Poluarea mediului cu substanţe toxice

Stilul de viață modern este axat pe productivitate și eficiență. Prin urmare, preocuparea pentru sănătatea mediului și pentru conservarea resurselor planetei rămâne printre ultimele priorități. Astfel, tone de plastic și alte deșeuri non-biodegradabile ajung în apă și în alte ecosisteme, punând în pericol viața plantelor și a animalelor.
În ultimele decenii, chimizarea agriculturii, poluarea mediului, industrializarea pe scară din ce în ce mai mare a alimentelor, cu utilizarea excesivă a substanţelor de adaos a ridicat, din ce în ce mai mult problema prezenţei substanţelor toxice în alimente, cu risc pentru îmbolnăvirii.

Toxinele se infiltrează în sol și se evaporă în aer, revenind în cele din urmă sub formă de ploaie, uneori în apropierea depozitului de deșeuri, alteori la kilometri depărtare. Hrana cultivată în sol toxic sau udată de ploi toxice absoarbe otrăvurile. În cele din urmă, toxinele se întorc în corpurile noastre, exercitând presiune asupra sistemului nostru imunitar și cauzând noi probleme de sănătate. Este cunoscut că întregul metabolism este influenţat de homeostazia ionilor, care are interacţiuni complexe cu vitaminele, enzimele şi hormonii, iar etiologia a numeroase boli este corelată cu diverse dezechilibre alimentare.

În piețe, se mai utilizează și plante din flora spontană care sunt adevărate surse de otrăvire a populației și discreditare a ceea ce se cheamă „plantă medicinală”. De exemplu, coada șoricelului culeasă de pe marginea drumului este stimulată și reține plumbul. Se pot obține plante cu doza admisă depășită de 10 ori. Poți face saturnism atunci când bei ceai de coada șoricelului culeasă de pe marginea drumului.

Eroziunea solului prin substanţe administrate animalelor şi plantelor

În scopul obţinerii unor producţii semnificative, animalele şi plantele sunt supuse unor tratamente care în loc să amelioreze sănătatea acestora, le-o distrug; spre exemplu hormonii, antibioticele, tranchilizantele, vaccinurile, pesticidele, erbicidele şi diverse vitamine. În afară de această infestare voită, există şi una involuntară, care provine din seminţele tratate chimic de pe câmpuri. Urbanizarea şi poluarea atmosferei au condus la o diminuare a iradierii suprafeţei corpului cu radiaţii ultraviolete, deci reducerea sintezei vitaminei D. Din punct de vedere nutriţional, aportul alimentelor în vitamină D este mai redus deoarece produsele animale, principala sursă de calciferol, provin de la animale de crescătorie, ele însele carenţate în această vitamină. În acelaşi timp, tendinţa de diminuare a conţinutului de grăsimi din alimentaţie determină un aport scăzut de vitamine liposolubile. 
În condiţiile administrării de îngrăşăminte,compoziţia minerală a plantelor sărăceşte. Adminlstrarea de potasiu ca şi îngrăşămintele azotoase reduc conţinutul de magneziu.După părerea specialiştilor, eroziunea solului se datorează poluării cu pesticide, cu îngrăşăminte chimice, ploilor acide, tăierilor masive de păduri şi distrugerii vegetaţiei naturale. Eroziunea solului a afectat peste 20 de milioane km2 din terenurile cultivate, adică 28% din suprafaţa lor pe întreg globul pământesc. Rezultatul acestei scăderi a calității solului plantelor cultivate este ceea ce se numește mâncare de plastic, lipsită de minerale, vitamine și aminoacizi vitali, - care arată bine, dar lipsită de valoare nutritivă.

Insecticidele de tip DDT (liposolubile)

Acestea au o acţiune antiandrogenă, afectând major mobilitatea spermatozoizilor.
Folosirea intensivă a îngrăşămintelor chimice a dus la scăderea materiei organice din sol de la 4% la 2%, adică aproape de limita la care încep procesele ireversibile de deşertizare, cu consecinţe incalculabile pentru viitorul umanităţii.
Căpșunile sunt printre cele 12 alimente în care au fost găsite cel mai frecvent resturi de pesticide.

Plasticul

Este extrem de răspândit atât în sticlele de plastic, cât și în farfurii, pahare, tacâmuri și ambalaje de unică folosință. Nefiind biodegradabil, devine un factor major al poluării mediului, toxinele care intră în compoziția sa ajungând în hrana și apa pe care o consumăm.
În ultima vreme, s-a făcut destul de multă publicitate legată de plasticul fără BPA, dar „fără BPA” nu înseamnă „fără toxine”.

Parabenul

O puternică lovitură împotriva mirosurilor neplăcute, antiperspirantele, ca și deodorantele, sunt repudiate de mulți deoarece conțin substanțe precum paraben, suspectate de perturbarea sistemului hormonal sau aluminiul. Parabenul are proprietăți antibacteriene și antifungice. Are rolul de conservare a produselor cosmetice, iar aluminiul descompune proteinele de origine bacteriană prezente în transpirație. Aplicate în apropierea sânilor, pot provoca cancer.
În 2011, AFSSAPS (Agenția Franceză de Securitate Sanitară a Produselor de Sănătate) le recomanda fabricanților să reducă concentrația de aluminiu la 0,06. Recomandarea este greu de verificat din cauză că pe numeroase produse nu este indicată cantitatea de substanțe componente.

Triclorura de etilen

Triclorura de etilen (TCE) este un contaminant comun, dar extrem de letal. Se infiltrează în apele noastre subterane prin scurgeri de la unitățile industriale sau de la bazele militare, unde este utilizată pentru a curăța tancuri, avioane, camioane și alte mașini. Deoarece triclorura de etilen e folosită de o gamă  largă de companii – creatori de produse din piele, companii de curățătorie, producători de avioane și mașini - și deoarece poate fi găsită în produse de uz casnic, inclusiv în adezivi, diluanți, vopsele, decapante, suntem cu toții  expuși odată cu aerul din jur sau l-am putea ingera odată cu apa de băut. E posibil, de asemenea, să fim expuși la triclorura de etilen în cabina de duș, deoarece această substanță este eliberată atunci când apa de la duș se transformă în abur. Acolo există un dublu risc: prin plămâni respirăm abur de triclorură de etilen, iar prin piele absorbim triclorura de etilen lichid. Expunerile multiple, cronice, sunt cele mai rele dintre toate - mai ales atunci când luăm în considerare faptul că TCE acționează în mod specific pentru a ataca sistemul imunitar.
Această descoperire i se datorează dr. Kathleen Gilbert, de la Departamentul de Microbiologie și Imunologie al Institutului de Cercetare de la Spitalul de Copii „Arkansas” din Little Rock. Dr. Gilbert a desfigurat mai multe experimente cu șoareci, iar acestea au arătat că triclorura de etilen poate perturba semnalele sistemului imunitar, determinându-l să producă anticorpi împotriva propriului țesut. Doze mari de TCE - poate comparabile cu nivelul la care am ajunge dacă am lucra într-o fabrică  în care este utilizat  TCE - par să activeze celulele T ale șoarecelui, determinându-le, se pare, să-i atace propriul organism. În plus, nivelul de inflamație la șoarecii testați a crescut, făcându-se remarcate, în special, proliferarea unui tip de celulă care a fost asociată cu lupusul și cu alte boli autoimune.
Doze mici, cronice, de tricloruri de etilen, comparabile poate cu acelea la care ai fi expus prin duș, - declanșează atât inflamație, cât și o boală care distruge ficatul, cunoscută sub numele de hepatită autoimună.

Gazele cu efect de seră

Se știe că CO2 este gazul necondensabil din atmosferă care produce sau înlesnește încălzirea aerului. Și totuși, pe primul loc în rândul gazelor cu efect de seră nu este CO2, ci apa (gaz condensabil), care încălzește atmosfera de două ori mai mult decât CO2. Dar apa este reținută de atmosferă în cantități din ce în ce mai mari cu cât temperatura aerului este din ce în ce mai mare. Adică, energia absorbită în aer, reținută sau dispersată, este din ce în ce mai mare și pot produce fenomene severe asociate cu poluarea.